Reguli noi pentru taximetriști. Consiliul Concurenței verifică licențele de transport

Taxi Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Bogdan Chirițoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, crede că este nevoie de reguli noi pe piața transportului de persoane cu autoturisme. Autoritatea dorește să impună un echilibru între firmele de transport alternativ și cele de taximetrie.

 

Consiliul Concurenței propune liberalizarea pieței. Soluția propusă este întărirea reglementării pe zona de transport alternativ, concomitent cu reguli mai blânde pentru taximetriști.

Noi reguli propuse de Bogdan Chirițoiu

Consiliul Concurenţei propune ca piața taximetriei să fie liberalizată. În acest sens, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului, crede că soluția ar fi întărirea reglementării pe zona de transport alternativ, de tip Uber și Bolt. Acest lucru ar trebui să se întâmple concomitent cu dereglementarea pe partea de taximetrie.

„Cu privire la transportul de persoane, a existat agitaţie acum vreo două luni, o discuţie de a schimba reglementarea pentru transportul alternativ - Uber, Bolt. Vedem dacă iniţiativa asta va fi continuată. În acelaşi timp, pe noi ne interesează şi o liberalizare a pieţei de taximetrie. Deci, soluţia, după noi, poate fi întărită reglementarea pe zona de transport alternativ. Argumentul este «Domnule, de ce noi, taxiurile, sau de ce nouă, taximetrişti, ni se impun nişte reguli diferite de cele pe care le au cei din transportul alternativ, care sunt cumva concurenţii noştri?. Şi atunci, hai, reglementaţi-i şi pe ei ca pe noi, taximetriştii»”, a arătat Bogdan Chirițoiu.

Potrivit spuselor sale, pentru a îmbunătăți lucrurile, în beneficiul consumatorilor, este nevoie de o soluție dublă. El a spus că lucrurile vor merge mai bine dacă taximetriștii vor fi lăsați ceva mai liberi.

„După noi, răspunsul e, bun, în unele direcţii are sens să întărim reglementarea pe zona de transport alternativ» - şi am făcut nişte propuneri în acest sens -, dar pe de altă parte are sens să dereglementăm pe partea de taximetrie. Nu trebuie să-i oropsim pe toţi ca pe taximetrişti, ci să îi lăsăm ceva mai liberi şi pe taximetrişti”, a susţinut Chiriţoiu.

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurentei. Sursă foto: Dreamstime

Consiliul Concurenței verifică licențele de transport

În acest context, Bogdan Chirițoiu a declarat că instituția pe care o conduce are în atenție și licențele emise pentru taxi. Este vorba despre documentele eliberate, în baza unor licitații, de autoritățile locale și județene. Consiliul Concurenței vrea să se asigure că aceste contracte sunt acordate în baza unor proceduri corecte la care au acces toți cei interesați.

„Ne interesează licenţele de transport de persoane în interiorul judeţelor şi între judeţe. Aici e o lege aprobată de Parlament - că e la Curtea Constituţională - privind transportul între judeţe. Unele consilii judeţene au organizat licitaţii anul trecut pentru transportul în interiorul judeţului, dar nu toate. Sunt contracte care au fost prelungite”, a arătat Bogdan Chirițoiu.

Potrivit spuselor sale, anumite licențe de transport au fost acordate în anii '90, iar de atunci se tot prelungesc prin decizii administrative. Or, a precizat el este nevoie să existe concurență pe toate traseele, iar firmele care funcționează deja să nu fie favorizate.

„Practic, s-au acordat o dată, în anii '90, iar de atunci se tot prelungesc prin ordonanţe, fie decizii de administraţie locală, fie ordonanţe de guvern. Deci, e un efort pe care ţinem de mulţi ani să ajungem ca toate aceste contracte să fie acordate prin licitaţii corecte. În ce sens corecte? În care să nu se privilegieze firmele deja existente pe acel traseu, da, deci care să deschidă cu adevărat concurenţei acele trasee", a explicat şeful autorităţii de concurenţă.

Bolt Sursa foto: Piotr Adamowicz | Dreamstime.com

Bogdan Chirițoiu, reacție după protestele taximetriștilor

Consiliul Concurenței a reacționat ca urmare a protestelor organizate de taximetriști în București. La începutul anului, aceștia au solicitat drepturi egale cu cele ale operatorilor de tip Uber și Bolt. Taximetriștii au reclamat concurenţa neloială în acest domeniu de activitate. Ei au arătat că transportul alternativ este puternic dereglementat.

Pe de altă parte, șoferii Uber şi Bolt au spus că nu vor protesta deoarece nu doresc să blocheze traficul ca să pună presiune pe Guvern. Cătălin Codreanu, preşedintele Coaliţiei pentru Economia Digitală, a explicat, într-un comunicat, care este diferența dintre cele două tipuri de transport. În acest context, Bogdan Chirițoiu a decis că este momentul ca Consiliul Concurenței să intervină.

„Principala diferenţă dintre transportul alternativ şi taximetrie a fost şi rămâne bunul simţ şi comportamentul civilizat. Şi respectul faţă de cele trei milioane de români care apelează la aceste servicii. Industria de taxi nu are nicio jenă astăzi să promoveze minciuni absolute: că transportul alternativ nu este reglementat, că nu plăteşte taxe, că oricine îl poate face fără niciun fel de atestat sau autorizaţie.

Mizează pe neatenţia şi ignoranţa oamenilor. Îi asigurăm că greşesc: românii nu sunt nici ignoranţi, nici fraieri. Stă dovadă faptul ca 3 milioane dintre ei au ales şi aleg mereu transportul alternativ. Trebuie să le câştigi atenţia şi sufletul dacă vrei să-i câştigi de clienţi, nu să ceri Guvernului să-i forţeze să voteze doar pentru taxi”, spunea Cătălin Codreanu.