Potrivit unui comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, cinci decrete privind acordarea gradului diplomatic de ambasador.
Cei cărora le-a fost acordat gradul diplomatic de ambasador sunt: Cornel Feruţă, Luminiţa Odobescu, Bogdan Mănoiu, Dănuţ-Florin Sandovici şi Bogdan Aurescu.
Cornel Feruţă a fost numit în 2013 în funcţia de coordonator-şef în cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), anterior fiind director general pentru afaceri politice în MAE. Cornel Feruţă este diplomat de carieră cu o activitate de peste 15 de ani în cadrul MAE.