Bode: Am făcut într-un an de pandemie 90 km de autostradă, cât PSD în trei ani

Bode: Am făcut într-un an de pandemie 90 km de autostradă, cât PSD în trei ani

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat în ședința de Guvern de joi darea în trafic a 10 km din ruta Comarnic-Brașov.

Declarații Lucian Bode:

Astăzi vom da în trafic primul segment din autostrada Ploiești-Brașov, sectorul Predeal-Cristian, în lungime de 6,3 km, profil de autostradă și 3,7 km profil de drum național cu patru benzi. Eu cred că prin acest demers dăm un semnal foarte clar că acest obiectiv este prioritar pentru guvernarea liberală și totodată un angajament ferm că după 18 ani de dezbateri publice acest proiect are susținere și se află pe traiectoria ireversibilă a implementării.

Cu acești 10 kilometri de autostradă guvernarea liberală încheie anul 2020 cu aproximativ 90 de kilometri de autostradă dați în trafic într-un an dificil, așa cum știm cu toții, într-un an în care sistemele publice au fost grav afectate de criza sanitară, iar economia şi-a frânat creșterea.

Sigur, suntem cu toții conștienţi că așteptările românilor sunt mult mai mari în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de transport. Au trecut 30 de ani în care dacă exista un ritm susținut de construcție a rețelei de autostrăzi am fi avut un număr de kilometri cel puțin egal cu al vecinilor noștri, al țărilor învecinate. Doresc să fac o singură comparație, dacă îmi permiteți.

Am reușit în acest an să finalizăm un număr de kilometri de autostradă aproape egal cu numărul de kilometri de autostradă finalizați în cei trei ani de guvernare socialistă, vorbim de aproximativ 96 de kilometri.

Bilanț pentru Ministerul Transporturilor

Nu este mulțumitor, dar este un semnal, pe care l-am dat în acest an, că se poate, se poate să finalizăm obiective de infrastructură în condiții de criză, se poate să finalizăm proiecte înainte de termen în România, așa cum se întâmplă cu acest obiectiv finalizat înainte de termen, sau cum s-a întâmplat cu VO Bacău sau VO Rădăuți, că se poate să te baţi să obții finanțare europeană pentru proiecte majore, cum s-a întâmplat cu Sibiu-Pitești, respectiv cu VO Bacău.

În încheiere, aș face o scurtă referire la anul 2020, așa cum ați solicitat. De departe, anul 2020 a fost cel mai bun an din ultimii 10 ani în ceea ce privește ritmul de contractare la nivelul Companiei de Drumuri. Vorbim despre contracte încheiate, de execuție autostrăzi, drumuri expres, varianta ocolitoare, drumuri naționale, în valoare de aproximativ 2.000.000.000 de euro, la care adăugăm procedurile de licitație lansate și validate de către ANAF, în valoare de aproximativ 6.000.000.000 de euro.

Ca o comparație, anul 2011 a fost anul în care Compania de Drumuri a reușit să contracteze lucrări în valoare de aproximativ 1.000.000.000 de euro, un maxim istoric al ultimilor 10 ani. Anul 2020 a însemnat pentru Compania de Drumuri anul în care, din punct de vedere al contractărilor, al procedurilor de contractare, am atins un maxim istoric al ultimilor 10 ani, vorbim de 8.000.000.000 de euro, de opt ori mai mult cât maximul istoric din 2011. Aceasta este realitatea în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de transport rutier în România.