Bobonete, unul dintre actorii principali ai serialului Las Fierbinți, a mărturisit că a fost infectat cu Coronavirus.
Mihai Bobonete, unul dintre actorii de bază ai serialului las Fierbinți, și unul dintre cei mai mari comedianți de stand-up din România, a declarat că a fost infectat cu Coronavirus , dar că i-a trecut repede.
Acum comediantul vrea doar să se bucure de sărbătorile de iarnă alături de familia sa și să bea o țuică fiartă.
pe de altă parte, Bobonete le-a povestit fanilor și că în tot acest timp i-a lipsit ceva foarte important: actorul abia așteaptă să se ducă la un concert live și să se bucure de atmosfera plăcută așa cum obișnuia pe vremuri.
„Gata domnule, am izbăvit și cu Covidele ăsta, sunt negativ deja, sper că am și anticorpi, iar pe această cale o să beau o țuică fiartă, căci de brăduț s-au ocupat fetele. Moșul Bin deja mi-a trimis un cadou pentru supra oameni, adică XXXL ca să fluture klumea când sar ca nebunul la primul concert live. Multă sănătate vă doresc tuturor!”, a spus Mihai Bobonete,conform România Reală.
Schimbări mari pe platourile din Las Fierbinți
Chiar dacă este unul dintre cele mai apreciate seriale TV din România, asta nu înseamnă că actorii care participă la filmări nu sunt supuși unor seturi de reguli, mai ales în perioada pandemiei de Covid-19.
Puțini fani au observat una dintre aceste schimbări. Doar cei mai înfocați au reușit să vadă diferența dintre episoadele mai vechi și ceea ce se filmează acum. Adevărul despre noile episoade din Las Fierbinți este că actorii din serialului nu mai au voie să filmeze în barul lui Bobiță și în casa lui Celentano.
Astfel, în ultima vreme, protagoniştii serialului nu mai aveau voie să filmeze decât în faţa clădirii din cauza regulilor stricte impuse de autorităţi.
„Da, este adevărat că nu mai aveau voie să filmeze înăuntru după noile reguli. Au terminat joia trecută filmările şi acum avem deschis non-stop pentru clienţii din sat. Doar că trebuie să baţi la uşă sau să suni pe numărul afişat şi ţi se deschide dinăuntru, dar cumperi ce vrei şi ieşi pe terasă sau în faţa barului”, a spus patronul barului.