Burnout-ul și stresul sunt cei mai mari inamici ai oamenilor. Cu toate că cele două tulburări sunt asemănătoare, fiecare reacționează diferit în fața lor.
Sindromul burnout, cunoscut şi ca suprasolicitarea profesională, sindromul oboselii cronice, este o afecţiune complexă asociată cu epuizarea fizică, emoţională şi mentală, cauzată de expunerea excesivă şi prelungită la situaţii stresante, precizează Petronela Nechita, medic primar psihiatru, care arată că o persoană ajunsă la stadiul de burnout abandonează lupta, fiind total lipsită de motivaţie şi deprimată.
Potrivit specialistului, locul de muncă tinde să fie mediul cel mai propice pentru dezvoltarea sindromului burnout, dar există şi situaţii în care viaţa socială sau personală conduce la dezvoltarea acestei afecţiuni.
„Cu stilul de viaţă pe care îl avem aproape toţi, din ce în ce mai alert şi mai indiferent faţă de nevoile personale ale individului, riscăm să ajungem la burnout'”, avertizează medicul.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la Congresul Mondial de Sănătate din 2019, a caracterizat acest sindrom ca un ”fenomen legat de muncă”.
„Burnout-ul prezintă trei mari categorii de simptome ale stresului: epuizare fizică, precum prezenţa simptomelor fizice, epuizarea emoţională, care vine cu simptome legate de atitudini şi sentimente, şi simptome comportamentale în ceea ce priveşte productivitatea scăzută, insatisfacţie la locul de muncă. Sindromul de burnout apare în special la persoanele a căror profesie implică o responsabilitate deosebită şi interacţiuni frecvente cu oamenii.
Apare tot mai frecvent în prezent, de exemplu la medici şi asistente, şi duce la scăderea performanţelor la locul de muncă, afectează relaţiile cu cei din jur şi calitatea vieţii. În pandemia cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cele mai multe cazuri de suprasolicitate profesională au fost întâlnite în rândul cadrelor medicale, care intră în contact direct cu boala, durerea, suferinţa, nefericirea şi, în acelaşi timp, muncesc într-un mediu profesional competitiv”, a declarat, pentru Agerpres, Petronela Nechita, medic primar psihiatru la Institutul de Psihiatrie "Socola" din Iaşi.
Principalele cauze ale burnout-ului
Medicul precizează că principalele cauze ale oboselii cronice sunt senzaţia de suprasolicitare profesională asociată cu subaprecierea eforturilor de către ceilalţi. Oboseala cronică este determinată de o combinaţie de factori sau cauze legate de locul de muncă, de stilul de muncă sau chiar de trăsături de personalitate.
„Trăsăturile de personalitate precum pesimismul, perfecţionismul, labilitatea emoţională, capacitatea redusă de adaptare la situaţii de stres, nevoia de a deţine controlul, competitivitatea au şi ele un aport negativ. Alţi factori favorizanţi pentru instalarea sindromului de burnout la cadrele medicale pot fi: presiunea exagerată, lipsa de comunicare şi sprijin din partea angajatorului, lipsa clarităţii rolului, lipsa autonomiei, volumul mare de lucru, lipsa aprecierii pentru munca depusă, tratamentul nedrept precum bullying sau favorizarea altor colegi.
Pot contribui şi timpul liber insuficient, lipsa orelor necesare de odihnă şi somn, lipsa orelor rezervate pentru familie, sport şi relaxare, alimentaţia nesănătoasă; în concluzie, nerespectarea conceptului de echilibru între muncă şi viaţa personală”, mai spune medicul.
Un factor important al burnout-ului în rândul cadrelor medicale, susţine dr. Petronela Nechita, este munca neîntreruptă, care uneori ajunge la 10 - 12 ore pe zi, dar şi numărul mare al pacienţilor care au pierdut lupta împotriva COVID în secţiile ATI, chiar şi din rândul personalului medical.
O persoană stresată caută soluții. O persoană care ajunge la burnout abandonează lupta
„O persoană stresată caută soluţii, pe când cineva ajuns la stadiul de burnout abandonează lupta, fiind total lipsit de motivaţie şi deprimat. Cadrele medicale sunt expuse unor niveluri ridicate de stres pe parcursul carierei, mai ales în această perioadă de pandemie, ceea ce poate duce la decizii clinice neadecvate, erori medicale, atitudini ostile faţă de pacienţi şi relaţii dificile cu colegii.
Etapele prin care trece o persoană până ajunge la epuizare sunt: neglijarea nevoilor personale, apariţia situaţiilor conflictuale fie acasă, fie la locul de muncă, negarea problemelor, izolarea de familie şi de grupul social, schimbarea comportamentului, autodevalorizarea, sentimentul de gol interior, colaps fizic şi emoţional. În stadiile incipiente, simptomele burnout-ului includ cefalee, oboseală, sentimente reduse de realizare, rezilienţă scăzută, labilitate dispoziţională şi conflicte interpersonale. Treptat, în stadiile avansate, simptomele burnout-ului sunt caracterizate de prezenţa simptomelor somatice, retragere socială, depersonalizare, epuizare, iritabilitate, astenie, senzaţie de subapreciere şi suprasolicitare. Stresul este rezultatul unei tensiuni tranzitorii, pe când burnout-ul este rezultatul unei tensiuni continue, permanente.
Burnout-ul poate fi considerat stadiul final al unei rupturi de adaptare, care provine dintr-un dezechilibru pe termen lung între exigenţe şi resurse, deci al unui stres profesional prelungit”, explică medicul.
Aceasta mai menţionează că burnout-ul apare atunci când individul nu mai face faţă constrângerilor profesionale şi apar îndoieli în ceea ce priveşte propriile competenţe şi/sau valoarea meseriei alese.
„Sindromul îi vizează în special pe angajaţii din Sănătate, pentru că ei intră în contact direct cu suferinţa şi boala, şi în mod particular, în prezent, pe cadrele medicale care lucrează cu pacienţii bolnavi de COVID-19 şi pe cele din mediul psihiatric. Consecinţele sindromului de burnout în plan organizaţional: nesatisfacţia profesională, scăderea iniţiativei în muncă, reacţii nepotrivite faţă de colegii de muncă, deteriorarea randamentului şi a productivităţii, creşterea numărului de concedii medicale, accentuarea lipsei de apreciere din partea celorlalţi. Burnout-ul nu este o condiţie permanentă. Schimbarea anumitor factori de la locul de muncă, mediul de lucru suportiv sau dezvoltarea anumitor abilităţi de adaptare pot duce de multe ori la ”risipirea” epuizării'”, subliniază medicul.
Cum gestionăm burnout-ul
Gestionarea burnout-ului ţine atât de angajator, cât şi de angajat, mai arată aceasta.
„Cu stilul de viaţă pe care îl avem aproape toţi, din ce în ce mai alert şi mai indiferent faţă de nevoile personale ale individului, riscăm să ajungem la burnout. Pentru a evita acest lucru, este important, în primul rând, să fim atenţi la semnele care ne avertizează vizavi de instalarea oboselii cronice astfel încât să putem interveni la timp. Toate instituţiile medicale sau non-medicale ar trebui să investească în prevenţie pentru a avea angajaţi care să-şi atingă potenţialul maxim. Să ţină cont de raportul dintre sarcinile atribuite angajatului şi ceea ce i se oferă în schimb, precum şi o monitorizare periodică a stării angajatului prin comunicare, feedback şi stabilirea de noi obiective”, este sfatul Petronelei Nechita.