O boală misterioasă afectează diplomați americani, spioni și personalul ambasadelor din întreaga lume. Acum, experții sunt convinși: este cu adevărat o situație terifiantă, iar efectele sunt devastatoare.
Sunt suspiciuni cu privire la China că ar fi creat un „sonic supergun”(dispozitiv cu rolul de a focaliza undele spre anumite ținte care ating timpanele, globii oculari și c reierul). Oficialii americani au fost afectați deja de această boală misterioasă. Două ambasade au suferit atacuri aproape identice, iar 130 de spioni și diplomați au fost vizați în întreaga lume.
Pe 24 august, vicepreședinta Americii, Kamala Harris, și-a întârziat zborul către Vietnam din cauza atacurilor suspectate din Hanoi, capitala țării. Iar săptămâna trecută, Wall Street Journal a scris că au avut de suferit și alți doi oficiali americani, staționați de data aceasta în Germania.
Este vorba despre „Sindromului Havana”
La sfârșitul anului 2016, în Havana, capitala Cubei, mai mulți ofițeri CIA care lucrau la ambasada americană au descris senzația de presiune în cap și ceea ce suna ca un roi de cicade. Au suferit de greață și oboseală și au avut probleme de memorie. De asemenea, s-au plâns de dureri în urechi și pierderea auzului. Ulterior, scanările cerebrale au relevat leziuni ale țesutului similare cu cele provocate de un accident de mașină sau de o explozie de bombă.
Atacurile au fost mult timp derutante şi deranjante. Persoanele vizate sunt spioni ai guvernului SUA, diplomați și familiile lor. Peste 130 dintre ei din întreaga lume au cedat la ceea ce a fost supranumit „Sindromul Havana”.
Aproximativ 100 de agenți CIA ar fi printre victime
Cel puțin doi oficiali americani din Hanoi, capitala vietnameză, s-au îmbolnăvit în weekend și au trebuit să fie evacuați chiar înainte ca Harris să se îndrepte acolo pentru a-i asigura pe localnici că îi va ajuta să reziste agresiunii chineze în Marea Chinei de Sud.
Reporterii care călătoreau cu Harris aveau suspiciuni atunci când purtătorul de cuvânt i-a liniștit, spunând că vicepreședintele este „bine”. Zborul a continuat după o evaluare a amenințării, au spus oficialii.
Având în vedere întrebările tot mai multe cu privire la capacitatea mentală a lui Joe Biden, există o îngrijorare crescută deoarece tot mai multe victime ale sindromului Havanei au raportat că se confruntă cu o „ceață cognitivă”.
Cu siguranță, China ,la fel ca Rusia, un alt suspect clar, nu dorea ca Harris să meargă în Vietnam
Și dacă sperietura cu Sindromul Havana a fost destinată să-i afecteze vizita, a funcționat. Harris mergea la Hanoi pentru a anunța, printre altele, o donație de un milion de doze de vaccin anti-coronavirus către țara afectată de pandemie. Însă întârzierea de trei ore a permis Chinei să-și grăbească propriul trimis în oraș și să-i învingă pe americani cu un angajament chinez de două milioane de vaccinuri.
SUA se referă oficial la focarele Sindromului Havanei drept „incidente anomale de sănătate”, dar sub acel eufemism bland se învârt nenumărate teorii întunecate despre ceea ce îl provoacă și cine este responsabil. Pentru că sunt victime în China, Berlin, Viena și chiar Washington DC.
Un studiu academic din SUA din 2019 a descoperit „anomalii ale creierului” la diplomații care se îmbolnăviseră, dar Cuba a respins raportul. Teoriile inițiale au sugerat că este votba despre o armă sonoră secretă, deși asta a dat curând loc ideii că cineva a folosit energie cu microunde asupra americanilor.
Un raport publicat anul trecut de Academia Națională de Științe, Inginerie și Medicină (NASEM) a concluzionat că fasciculele cu microunde ar putea modifica funcția creierului fără a provoca „daune structurale grave”, explicând multe dintre simptome. În 2019, un alt raport, cel al Journal of the American Medical Association (JAMA), a ajuns la o concluzie similară. Conform raportului NASEM, Rusia a lucrat cu tehnologia cu microunde încă din anii 1950; Uniunea Sovietică obișnuia să le izbească de ambasada americană de la Moscova.
Scepticii au contracarat că o armă capabilă să distrugă creierul uman de la distanță ar trebui să fie mult prea mare pentru a fi folosită într-un oraș, scrie Daily Mail.