Boala care nu dă niciun simptom, dar ne poate scurta viața cu un deceniu. Testele sunt gratuite

O boală care a fost eradicată în mai multe țări europene este încă o mare problemă în România. Nu dă simptome evidente, iar oamenii nu se testează, deși analizele sunt gratuite. Netratată însă, maladia poate duce la complicații grave și chiar la deces.

Infecția cu virusurile hepatice B și C reprezintă încă o problemă de sănătate publică în România. Țara noastră este pe locul doi în Uniunea Europeană cu privire la numărul de cazuri noi depistate în ultimii ani. Potrivit statisticilor OMS, în Europa ar exista trei milioane de persoane infectate cu aceste virusuri, dar doar un milion dintre acestea sunt tratate și doar 500.000 de pacienți ajung să se vindece.

Boală perfidă

Boala nu are simptome evidente, mai ales în fazele incipiente. Așa că mulți pacienți nu își fac analizele. Boala se transmite prin contactul cu sângele unei persoane infectate, în timpul actului sexual sau prin intermediul echipamentului medical care nu a fost sterilizat corespunzător. În România, testele pentru depistarea hepatite B sau C sunt gratuite.

„Peste 80% dintre pacienți nu au nici cel mai mic simptom. Poate sunt puţin obosiţi, dar dau vina pe slujbă. Urmează însă o perioadă de latență, în care virusul lucrează, își face treaba. Această perioadă poate dura și 30 de ani” a explicat medicul Adrian Streinu Cercel. Dacă nu este tratată la timp, această boală poate scurta și cu zece ani viața unui pacient.

Refuză testarea

Medicii spun că oamenii acceptă cu greu să își facă analizele chiar dacă sunt gratuite. În plus, cei care recunosc că au această boală ajung uneori să fie marginalizați.

„Am avut pacienți care au acceptat cu greu să se testeze și să urmeze apoi tratamentul, pe motiv că se simt bine, nu-i doare nimic sau au alte treburi mai importante. Această infecție virală este însă un ucigaș tăcut.

Mai există și o altă problemă. După testare au fost persoane care au fost depistate pozitiv. S-au dus acasă și au spus acest lucru. S-a întâmplat să se lase cu un divorț pentru că este o stigmă socială cu privire la această boală. Așa este înțeleasă în momentul de față”, a declarat dr. Mihaela Udrescu, coordonator al grupului GastRo al medicilor de familie, potrivit doctorulzilei.ro.