Boris Johnson încearcă să sperie liderii UE cu un Brexit fără acord, pentru a-i determina să schimbe acordul dezastruos încheiat cu Theresa May.
Noul premier britanic Boris Johnson va avea joi prima sa ședință cu echipa sa de miniștri formată din eurosceptici pentru a stabili un plan prin care să convingă Uniunea Europeană să accepte un nou acord privind Brexitul înainte de termenul limită de 31 octombrie.
Ascensiunea spectaculoasă a lui Johnson în fruntea Partidului Conservator și a guvernului britanic plasează a cincea economie a lumii în poziție de confruntare cu UE dar și cu Parlamentul de la Londra, în condițiile în care parlamentarii au anunțat că vor face tot ce pot pentru a se opune unui Brexit fără acord.
Noul lider britanic, poreclit BoJo, a promis că va încerca să încheie cu UE un nou acord de Brexit în mai puțin de 99 de zile, dar a avertizat că dacă liderii europeni refuză (ceea ce a numit o „posibilitate puțin probabilă”) Marea Britanie va ieși fără acord.
„Sunt convins că putem ajunge la un acord”, a declarat Johnson, de 55 de ani, la instalarea sa în biroul din Downing Street nr. 10, reședința oficială a premierului, după ce a fost însărcinat oficial de Regină să formeze guvernul.
Boris Jonhson mizează pe faptul că riscul unui Brexit fără acord îi va determina pe liderii celor mai mari puteri europene – Germania și Franța – să accepte o revizuire a acordului de ieșire încheiat de Theresa May în noiembrie trecut.
Liderii europeni au refuzat până acum în mod repetat să schimbe textul acordului propriu-zis, dar s-au declarat gata să modifice așa-numita „Declarație Politică”, alăturată acordului.
Uniunea Europeană l-a felicitat pe Boris Johnson pentru succesul lui dar s-a menținut fermă în a nu oferi Marii Britanii noi condiții de ieșire.
Johnson, acuzat adesea de lipsă de organizare și de decizie, a demonstrat contrariul în ultimele zile, învingându-și categoric rivalul la șefia Partidului Conservator, și măturându-i din guvern pe toți miniștrii care dovediseră o atitudine ambiguă față de Brexit.
„Night of Blond Knives” („Noaptea cuțitelor blonde” - joc de cuvinte bazat pe sonoritatea propiată a termenilor „blond” și „blood” - sânge), a titrat The Sun, făcând aluzie la culoarea părului lui Johnson. În total, 17 miniștri din guvernul May au fost demiși. Dacă partea bună pentru Johnson este că acesta va avea o echipă 100% decisă să producă Brexitul, partea proastă este că cei epurați vor îngroja rândurile dușmanilor din Parlament ai noului premier.