BNR pregătește o nouă strategie pentru tezaurul României de la Moscova. Memorandumul anunțat de Isărescu

BNR pregătește o nouă strategie pentru tezaurul României de la Moscova. Memorandumul anunțat de Isărescu Sursa foto: Arhiva EvZ

Banca Națională a României (BNR) va înainta autorităților un memorandum prin care propune o nouă strategie privind abordarea problemei tezaurului românesc de la Moscova. Anunțul a fost făcut miercuri de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.  „Pentru ca eforturile noastre să fie eficiente și durabile, avem nevoie de sprijinul concret al instituțiilor statului român și al societății civile”, a declarat  Isărescu.

Acesta a precizat că un astfel de demers  privind tezaurul ar trebui să fie ferit de influențele politice de moment: „Un astfel de demers ar fi eficient dacă ar fi imun la ciclurile electorale și la calculele politice pe termen scurt”.

Tezaurul de la Moscova. Memorandumul, după finalizarea crizei politice

Mugur Isărescu a anunțat că BNR va transmite documentul după depășirea contextului politic actual.

„După epuizarea crizei politice pe care o traversăm, Banca Națională a României va înainta autorităților un memorandum prin care va propune o nouă strategie în abordarea problemei tezaurului nostru de la Moscova”, a precizat acesta. Guvernatorul a făcut referire și la contextul istoric al României din 1918, amintind de capacitatea de acțiune coordonată a instituțiilor și elitelor din acea perioadă.

91,5 tone de aur transferate la Moscova în Primul Război Mondial

În cadrul dezbaterii „Tezaurul Băncii Naționale a României de la Moscova – actualități și perspective”, Mugur Isărescu a prezentat datele istorice privind transferul tezaurului în Rusia.

„Este vorba de cele 91,5 tone de aur fin transferate în 1916 și 1917 la Moscova. Transferul s-a realizat într-un context militar extrem de nefavorabil României”, a spus guvernatorul BNR.

Acesta a explicat că predarea valorilor s-a făcut în baza unui protocol semnat cu reprezentanții Rusiei, care garanta integritatea transportului și depozitării: „În pofida protocoalelor cu valoare de tratat internațional, puterea bolșevică a decis confiscarea întregului tezaur românesc în ianuarie 1918”..

Dosarul tezaurului, preluat în 1990 de Mugur Isărescu

Mugur Isarescu

Mugur Isarescu / sursa foto: captură video

Mugur Isărescu a afirmat că a intrat în posesia dosarului privind tezaurul în momentul numirii sale în funcția de guvernator al BNR, în 1990. „Am primit de la fostul guvernator dosarul cu cele 166 de documente oficiale referitoare la tezaurul BNR de la Moscova”, a spus acesta.

Potrivit lui Isărescu, documentele au fost întocmite în 1922 și transmise succesiv între guvernatori, fiecare având angajamentul de a continua demersurile privind recuperarea tezaurului. BNR a început, după 1990, o amplă activitate de documentare și promovare a subiectului tezaurului evacuat la Moscova.

„Banca Națională a prezentat sistematic opiniei publice interne și externe problematica tezaurului trimis la Moscova în timpul Primului Război Mondial”, a declarat Mugur Isărescu. Instituția a realizat cercetări, a publicat documente și a organizat expoziții internaționale, inclusiv la Bruxelles, în cadrul Parlamentului European.

Rezoluție adoptată la nivelul Parlamentului European

BNR a transmis materiale documentare membrilor Parlamentului European și a sprijinit inițiativele privind includerea subiectului pe agenda europeană.

„Am constatat că problema tezaurului era în mare parte necunoscută la nivelul decidenților europeni”, a afirmat guvernatorul BNR. Ulterior, Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind returnarea tezaurului românesc.

Dialogul româno-rus

Mugur Isărescu a precizat că în cadrul Comisiei comune româno-ruse, documentele prezentate de partea română au fost recunoscute ca autentice. „Este vorba de documente cu valoare de tratat internațional care atestă depunerea bunurilor din tezaurul României la Moscova”, a spus acesta.

Guvernatorul a mai spus că, în prezent, comisia nu mai funcționează din 2019, însă dialogul bilateral nu este exclus. De asemenea, a făcut referire la exemple istorice de restituiri realizate de Federația Rusă către alte state, în diverse perioade, ca precedente în plan internațional.

12
2