BNR despre Guvern: Măsuri politice ce au sprijinit dezechilibrele, gestionare ecnomică deficitară

BNR despre Guvern: Măsuri politice ce au sprijinit dezechilibrele, gestionare ecnomică deficitarăSursa foto: Răzvan Vălcăneanțu

Banca Națională a României (BNR) a publicat un raport referitor la situația economică a țării, semnalând o creștere mare a deficitului de cont curent. Conform datelor oficiale, acesta a ajuns la 26,3 miliarde de euro în perioada ianuarie-noiembrie 2024, reprezentând o majorare de aproape 7 miliarde de euro față de aceeași perioadă a anului 2023.

Măsurile politice au sprijinit destabilizarea financiară

Potrivit datelor furnizate de BNR, situația actuală arată o gestionare economică deficitară și, de asemenea, o serie de măsuri politice care au sprijinit dezechilibrele financiare ale țării.

În acest context, balanţa bunurilor a înregistrat un deficit de 29,4 miliarde euro, fiind în creștere cu cu 3,8 miliarde euro, iar balanţa serviciilor a consemnat un excedent de 10,4 miliarde euro, cu 1,7 miliarde euro mai mic.

Deficitul din turism a ajuns la 4,1 miliarde de euro

Sectorul care a rămas în continuare lider a fost cel de IT&C, care a generat un excedent de 5,5 miliarde de euro, fiind asemănător cu cel de anul trecut. De asemenea, transporturile au adus un surplus de 4,3 miliarde de euro.

Cu toate acestea, deficitul din turism a înregistrat o creștere semnificatică, ajungând la 4,1 miliarde de euro.

În ceea ce privește balanța veniturilor primare, deficitul a crescut cu 1,05 miliarde de euro, atingând valoarea de 8,6 miliarde de euro. În schimb, balanța veniturilor secundare a înregistart o creștere a excedentului de 115 milioane de euro, ajungând la 1,3 miliarde de euro.

BNR

BNR / Sursa foto: dreamstime.com

BNR arată o scădere a investițiilor străine directe

De asemenea, un alt semnal de alarmă potrivit BNR reprezintă scăderea investițiilor străine directe. În perioada analizată precizată anterior, acesta a ajuns la 5,85 miliarde de euro, fiind în scădere față de suma de 6,61 miliarde de euro înregistartă în 2023.

Specialiștii susțin că o creștere a deficitului arată o combinație de factori interni și externi, precum gestionarea deficitară a resurselor publice, prin politici economice care nu au fost sufiecient de bune pentru stabilizarea economiei, importurile ridicate, care au dezechilibrat balanța comercială, și scăderea investițiilor, care exercită presiune asupra finanțării economiei.

Recomandările noastre