Compania aeriană Blue Air a intrat în insolvență, la cerere, în condițiile în care anul trecut anunța că are datorii de aproximativ 230 de milioane de euro. Tribunalul București a aprobat cererea formulată de reprezentanții operatorului low cost. Blue Air este deținută în proporție de 75% de autoritățile romîne, acțiunile fiind preluate în contul unui împrumut contractat de la EximBank, garantat de stat.
O instanță din cadrul Tribunalului București a admis solicitarea formulată de reprezentanții Blue Air, de intrare în insolvență. Decizia a fost luată pe 20 martie. Pe lista creditorilor sunt circa 90 de nume, persoane fizice, foști angajați, și instituții precum ROMATSA.
„Admite cererea debitorului Blue Air Aviation SA. În temeiul art. 71 alin.1 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolvenţă deschide procedura generală împotriva debitorului Blue Air Aviation SA”, se arată în decizia pronunțată de judecătorii din cadrul Tribunalului București.
În baza acestei soluții, instanța a decis conexarea unui alt dosar având același obiect, din februarie 2023, inițiat de Aeroportul „Avram Iancu” din Cluj Napoca și o companie care asistă pasagerii pentru recuperarea compensațiilor pe le datorează companiile aeriene pentru zboruri întârziate sau anulate.
Judecătorii au stabilit termenele limită pentru procedura de insolvență stabilită în cazul Blue Air. Astfel, termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului a fost fixat pentru 5 mai 2023. Instanța a desemnat ca administrator judiciar provizoriu Consorţiul de practicieni în insolvenţă format din Infinexa Restructuring SPRL, Mușat&Asociații și RestructuringInsolvency SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014.
Statul Român a devenit acționar majoritar al Blue Air Aviation SA, prin AAAS, la finele anului 2022, cu 75% din acțiuni. Restul de 25% din acțiuni sunt împărțite între Airlines Invest SA (1,191%) și Teodor Cristian Rada (23,809%).
Blue Air și-a anulat cursele anul trecut
Operatorul Blue Air s-a confruntat cu mari probleme financiare în contextul pandemiei de coronavirus, iar în luna septembrie a anului trecut și-a anulat toate zborurile. Scăderea traficului de pasageri spre 70% a avut drept consecințe incapacitatea companiei de a rambursa autorul de stat acordat în 2020. Ulterior, compania a început să aibă probleme financiare din ce în ce mai mari, iar în septembrie, după ce Administrația Fondului de Mediu a pus poprire pe conturi, zborurile au fost anulate. Deşi Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat, o zi mai târziu, că a decis suspendarea popririi, operatorul aerian low-cost nu a mai reluat cursele, sub diferite pretexte.
În acest context, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat compania aeriană cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate începând din 15 iunie 2022 - 12 septembrie.
ANPC a stabilit că în perioada analizată au fost afectaţi 150.227 consumatori din 23 state membre ale Uniunii Europene, iar practica operatorului economic a avut caracter repetitiv.
Aceștia au arătat că Blue Air nu a propus angajamente sau un plan de măsuri reparatorii pentru consumatori. Valoarea prejudiciilor suferite de pasagerii operatorului aerian depăşeşte suma de 19,582 milioane euro (la cursul de schimb din 16 septembrie), respectiv peste 96,447 milioane lei (la valoarea cursului din 16 septembrie 2022). Este vorba despre valoarea biletelor achiziţionate care nu au fost onorate.