Editura Evenimentul si Capital

Blegoasa resemnare românească. România lui Cristoiu

Autor: | | 22 Comentarii | 4607 Vizualizari

O antipatie funciară explică zbaterea lui Paul Goma de a dovedi în Scrisori întredeschise că Alexandru Ivasiuc a fost colaborator al Securităţii. Surprinzătoare această antipatie! Surprinzătoare pentru că Paul Goma are un punct de vedere comun cu Alexandru Ivasiuc. Unul dintre acele puncte care leagă, prin viziune, două personalităţi: amărăciunea la lipsa de radicalitate a românilor.

Fatalismul lui „lasă-mă, să te las” a fost denunţat de Alexandru Ivasiuc într-un eseu remarcabil: Radicalitate şi valoare. Teza îl preocupă şi pe Paul Goma. O ia şi o reia în numeroase scrisori şi, mai ales, în ceea ce intitulează el, nu fără plasticitate, Jurnal pe sărite. Totul porneşte de la poziţia noastră, a românilor, faţă de comunism:

„De fiecare dată cînd am prilejul (şi, dacă nu mi se oferă, îl provoc eu) umflu, folclorizez meritele românilor, zic eu, hehe, nu numai că au făcut şi ei, dar au fost chiar mai breji decît vecinii lor (iată, suprarealismul; iată partizanatul; iată SLOMR, anterior Solidarităţii etc...), iar faptul că occidentalii nu au ştiut... ei, bine, asta e din cauza complicităţii americanilor şi a englezilor (şi, oarecum, a francezilor) cu sovieticii... Faptul că nu s-a aflat, în Occident, nu înseamnă că românii nu s-au mişcat! îi asigur eu...

Dar cînd mă regăsesc singur şi rememorez pledoaria, mă apucă jalea: fiindcă, dacă este adevărat că românii au suferit cumplit în aceşti patruzeci de ani, de asemeni este adevărat că au suferit... în tăcere; că revoltele lor – care au fost – nu s-au manifestat, totuşi, aşa cum ne-ar plăcea nouă, românilor, să le prezentăm.”

Răbdarea de sub comunism e pentru Paul Goma un bun prilej de a trece în revistă momentele de fatalism blegos din destinul nostru ca neam. Istoria nu se hrăneşte din „ce-ar fi fost dacă”. Scriitorul surprinde, totuşi, momentele în care noi, românii, ne-am fi putut comporta altfel. Nu scăldat, nu sub semnul principiului treacă de la noi, ci tranşant, sub semnul lui ori-ori. Cîteva au fost semnalate şi de alţii. Noutatea adusă de Paul Goma constă în demonstrarea unui adevăr: în multe dintre aceste momente, radicalitatea nu ne-ar fi costat nimic!

Puteam păstra Basarabia

Abandonarea Basarabiei fără a trage un foc de armă a mai fost discutată. Paul Goma observă însă că rezistenţa noastră ar fi avut sorţi de izbîndă. Criticii grabei de a ne supune dictatului rusesc susţin că merita opunerea, chiar dacă ne-ar fi costat. Paul Goma demonstrează însă că n-am fi riscat nimic. Războiul din Finlanda dovedise că ruşii şedeau prost cu armata. Dacă ar fi ştiut că nu vom spune Da, n-ar fi îndrăznit să ne dea ultimatumul:

„... ca nepricepător (şi mai ales ca basarabean) mă înteb: în faţa unei Românii hotărîte să reziste, Rusia ar fi trecut la atac? Inocentul de mine crede că nu – şi iată pentru ce: papara încasată de la finlandezi (chiar dacă «pînă la urmă» s-a transformat în «victorie») era prea proaspătă în amintire şi chiar dacă Armata română nu era pregătită, nici Armata Roşie nu era mai brează (s-a văzut în ’41).”

Abdicarea Regelui Mihai a fost privită postdecembrist ca o fatalitate. S-a invocat chiar şi un soi de şantaj cu decimarea nu ştiu căror studenţi. Paul Goma pune punctul pe i:

„Asemănător stau lucrurile şi în ce priveşte abdicarea Regelui Mihai. De ce trebuia acesta să semneze actul? Oricum, comuniştii îl abdicau (...).

Şi repet întrebarea: ce i s-ar fi putut întîmpla, lui Mihai, dacă ar fi refuzat să abdice? Bineînţeles că tot ar fi fost trimis la plimbare – dar nu aşa cum a fost, adică şi f..., şi cu banii luaţi. Pentru că Mihai, sub ameninţare sau fără, a semnat cu mîna lui, totuşi, actul de abdicare. Ce i s-ar fi putut întîmpla lui, ca om, dacă ar fi refuzat? Nimic. Ar fi fost... «destituit». Da, desigur, nu ar mai fi putut rămîne pe tron (asta ar mai fi lipsit!), dar cel puţin ar fi putut mai tîrziu invoca refuzul de a semna şi nu faptul că... a fost silit, împotriva voinţei, şantajat cu... etc., etc. Şi, chiar detronat, azi, ar fi rămas regele detronat, nu cel care singur s-a detronat după ce înghiţise atîtea alte şopîrle.”

Autorul găseşte în istoria noastră naţională numeroase alte exemple de scăldat politic. Unele sînt şocante, dat fiind că nimeni nu s-a gîndit pînă acum la cear fi fost dacă... Ce-ar fi fost dacă nu neam fi aliat cu nemţii? Sau, ce-ar fi fost, de exemplu, dacă Regele nu-l dădea pe Mareşal ruşilor? Sau dacă tot Regele se opunea executării acestuia? În nici una din aceste împrejurări - susţine Paul Goma – nu s-ar fi întîmplat răul invocat azi de unii pentru a justifica retroactiv fatalismul nostru mioritic. Ori de cîte ori se ridică această problemă, a lipsei de radicalitate, de ţepoşenie din trecutul nostru, se contraargumentează cu dîmboviţeanul ridicat din umeri.

ULTIMA ORA! Elena Udrea, in pericol de MOARTE in inchisoarea din Costa Rica! Ce se intampla acum

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI