Blaturile din fotbal. „Scriam despre ele chiar daca luam cârnați de la Jean Pădureanu”
- Maria Pană
- 11 mai 2025, 16:01

Marius Mitran a povestit la un podcast despre blaturile din fotbal despre care a știut și a scris la momentul anilor 1990. Asta deși lua cârnați de la Jean Pădureanu.
Blaturile și Cooperativa
Jurnalistul sportiv a explicat faptul că toată lumea știa despre Cooperativă. Ba mai mult se scria despre orice fel de blat despre care presa afla. Ba chiar unele dintre ele se făceau de față cu jurnaliștii. ”Am asistat la multe blaturi. Plecam pe tren. Scriam, scriam pe tren, toți care eram. La un moment dat a fost a fost o supărare la ”Sportul românesc” pentru că vă sunau, noi ne duceam, luam cârnații de la Jean Pădureanu și tot scriam.
La toată lumea dădea cârnați, dar niciodată nu m-a rugat ceva. De aia și scriam tot ce era acolo. Nu ne cerea nimic. Noi scriam ce se întâmpla la Bistrița și au fost ani în care ziarele sportive dezvăluiau cooperativa care se știa care era. Cu toate astea a murit sărac, Gino Iorgulescu a participat inclusiv la înmormântarea lui. Noi scriam exact ce se întâmpla Bistrița.
Știa toată lumea ce se întâmpla în Cooperativă. Eu câștig la mine, tu câștigi la mine, și toată lumea e fericită. Chiar dacă se pierdeau niște puncte pe drum, aia era. Dacă a dat cineva în Cooperativă, noi am dat atunci. Câte procese am avut cu Mircea Sandu”, a povestit acesta .
”Gică Popescu trebuia să sară șinele de tramvai să nu se curenteze”
Pe de altă parte acesta a recunoscut că pe vremuri jurnaliștii erau mult mai agresivi cu fotbaliștii. Drept urmare îi taxau imediat cum îi prindeau ”în offsaid”. Doar că la acel moment, jucătorii erau mult mai valoroși decât cei din zilele noastre. ”Fotbalul era mai valoros, și noi eram mai răi, sfâșiam pe Hagi, pe Gică Popescu, care trebuia să sară firele de tramvai ca să nu se curenteze”.