Blatiştii nu mai au loc în autobuze

Blatiştii nu mai au loc în autobuze

Persoanele fără bilet nu vor mai putea urca în mijloacele de transport în comun.

Cei care vor urca în autobuz, troleibuz sau tramvai o vor face doar pe uşa din faţă şi fiecare călător va fi obligat să valideze legitimaţia de transport. Motivul: şefii Regiei Autome de Transport Bucureşti (RATB) se laudă că au decis să înceapă lupta cu "blatiştii". Şi ca să fie siguri că şoferii şi vatmanii fac faţă, în fiecare mijloc de transport va fi pus câte un controlor care va supraveghea călătorii. Persoanele care vor încerca să circule fraudulos, vor fi date jos şi îndrumate să îşi cumpere bilet. Însă reprezentanţii RATB nu au găsit o soluţie ca în fiecare staţie să existe şi chioşc de bilete. Liniile Express dau tonul Deocamdată, noua măsură va fi testată pe două linii de autobuze Express: 780 şi 783. Dacă proiectul merge bine, după o lună va fi aplicat pe toate mijloacele de transport în comun. "Vrem să îmbunăţim condiţiile de transport, atât prin reducerea şi prevenirea călătoriilor frauduloase, cât şi prin oferirea de informaţii călătorilor în timp real", spune directorul Regiei, Viorel Popescu. Membrii Consiliului de Administraţie de la RATB au mai decis ca abonamentul de o zi să poată fi plătit şi printr-un simplu mesaj de pe telefonul mobil. Dacă propunerea va fi validată şi de Consiliul General al Capitalei, călătorul va fi taxat cu maximum 9,6 lei atunci când va trimite SMS pentru a cumpăra dreptul de a circula cu RATB-ul o zi. "Opt lei va însemna valoarea abonamentului, iar tariful perceput de operatorul mobil va fi de maximum 1,6 lei, a mai precizat", pentru EVZ, directorul Popescu. Abonamente cu călătorii limitate Cei care aleg să îşi încarce portofelul electronic cu 50 de lei, adică cu un abonament lunar, ar putea circula cu autobuzul de maximum 200 de ori în cele 30 de zile, cât este valabil titlu de călătorie. Pe de altă parte, cei care vor opta pentru un abonament valabil pe două linii urbane vor putea taxa maximum 120 de călătorii. Decizia, luată de Consilul de Administraţie a Regiei, trebuie să fie votată şi de Consiliul General ca să fie pusă în practică. Un simplu calcul arată că, dacă o persoană circulă cu mijloacele de transport în fiecare zi, aceasta poate efectua aproximativ şase călătorii. Citiţi  şi:

  • Nu ai bilet? Nu mai urci în autobuz. RATB vrea să pună controlori în fiecare mijloc de transport