Dimineaţa, la găleata cu laptele muls cu o seară înainte, Ioan Viorel Fogoroş găseşte smântâna de două degete. Laptele de bivoliţă e atât de consistent încât, după ce iei ulcica de la gură, îţi rămâne pe buze o urmă albă ca de var.
Însă bivolul pierde mult teren în faţa vacilor, care, prin încrucişarea raselor, devin din ce în ce mai productive şi eficiente. O bivoliţă dă vreo maximum 8-9 litri de lapte la o mulgere, asta dacă „stăm cu troaca în cap”, adică doar dacă e hrănită din greu cu cereale. Acest detaliu o face să piardă clar lupta cu vacile, cel puţin la cantitatea de lapte. În plus, bivoliţele fată abia din al treilea an de la naştere, astfel încât înmulţirea efectivului e şi ea destul de anevoioasă. Fermierul Fogoroş e profesor la un liceu din oraşul Victoria şi crescător de bivoli în comuna Drăguş, în apropiere de Făgăraş (judeţul Braşov). Acum, are în ogradă 17 capete. Când era mic, erau peste 1.000 de bivoli româneşti numai în comuna sa. „Acum, dacă sunt 150-180”, spune el. Şi crede că numărul va scădea întruna, deoarece tinerii fermieri, şi aşa puţini, nu mai sunt interesaţi de bivol.
În România, zonele în care e crescut bivolul se pot număra pe degete. Pe lângă zona Braşovului, unde găsim bivoli în apropiere de Făgăraş şi Rupea, găsim bivoli doar în Sălaj, Cluj (zona Dej), Bistriţa Năsăud, Maramureş, Sibiu şi Satu Mare. În total, mai sunt sunt maximum 15-20.000 de bivoli româneşti, adică de zece ori mai puţini decât în anii '80, când cirezile, puse cap la cap, dădeau un total de 220.000 de animale. Şi de trei ori mai puţini decât anul 2004.
Din Dej este Ambrozie Zanc, care a trimis doi bivoli româneşti, femelă şi mascul, la târgul Agraria, organizat la Cluj-Napoca între şi 8 mai. În faţa uriaşelor bovine negre cu ochi înroşiţi, un vizitator l-a îndemnat pe un altul să ia bine aminte la acest animal: „Mâine-poimâine e în vitrină la muzeu, nu-l mai vezi”. Alţi vizitatori, mai ales mamele, au ţinut să laude laptele de bivoliţă, dar au adăugat că acesta e greu de găsit pe piaţă.
Ne puteți urmări și pe Google News
Fogoroş, de exemplu, nu mai dă laptele la un procesator, care îi oferă un preţ mult prea mic pe litru. Crede că un preţ corect ar fi de 2-2,5 lei pentru litru, dar niciun procesator nu oferă mai mult de 1,5. Aşa că vinde sticlele la cunoscuţi. „Mai cumpără colegii de la şcoală, mai vinde şi soţia la muncă”, explică el.
Laptele de bivoliţă e foarte gras (circa 7,5% grăsime), dar nu conţine colesterol. Din punct de vedere al ponderii grăsimilor şi a substanţei uscate, laptele de bivoliţă este net superior laptelui produs de alte specii de animale de fermă. Conţinutul ridicat de vitamine şi compuşi minerali îl recomandă pentru copii. În 100 de grame de lapte găsim 185 mg de Calciu şi 137 mg de Fosfor, de exemplu.
Bivolii, cunoscuţi printre specilişti ca bubaline, au ajuns în spaţiul ocupat acum de ţara noastră odat cu migraţia hunilor şi avarilor. Din acel moment numărul a continuat să crească, iar, până la mijlocul anilor 90, nu au fost probleme cu efectivele de bivoli. În Ţara Făgăraşului sunt preferaţi deoarece, faţă de alte taurine, au o bună capacitate de a fructifica vegetaţia de proastă calitate. Altfel spus, mănâncă mult şi dau puţin lapte, dar măcar nu sunt pretenţioşi la tipul de păşune.
Chiar dacă bivolul românesc pare să nu mai aibă viaţă lungă, mai există şi exemple pozitive. Doi străini, un indian şi un englez, s-au gândit că laptele gras de bivoliţă este perfect pentru producţia de mozarella. Aşa că indianul Krishan a cumpărat o fermă de 250 de hectare la Drăuşeni, în Braşov, şi produce mozarella în colaboare cu un britanic. Krishan, de profesie expert în administrarea fondurilor de investiţii, a părăsit Londra şi a cumpărat animalele de la oamenii din localitate, iar mozarella produsă de el ajunge în magazinele de cartier.
Recomandările noastre
