Pârvan era nepot matern de gradul doi al filosofului Vasile Conta, iar soția Silvia (moartă prematur la Odessa, în 1916, la nașterea unicului lor copil), era, la rândul ei, nepoata istoricului Ioan Bogdan, cu a cărui soră se recăsătorise cândva alt magistru al lui Vasile Pârvan, Nicolae Iorga – menționează cirticul literar Paul Cernat într-un portret închinat marelui istoric român.

Academician de la 28 de ani

Student cu doctorat în Germania, universitar bucureștean de la 27 de ani (la catedra lui Grigore Tocilescu), academician de la 28 (va ajunge, mai târziu, vicepreședinte și secretar al Academiei Române), profesor agregat la Sorbona și membru al Comitetului Internațional al Științelor Istorice din Geneva, a diriguit Muzeul Național de Antichități și a înființat și condus, din 1921, școala română de la Roma (unde a studiat G. Călinescu, trimis cu o bursă de profesorul Ramiro Ortiz, apoi Mircea Eliade, care și-a pregătit acolo licența despre Renaștere) – mai amintește Cernat.

Pârvan a condus, cu eforturi întrerupte de război, săpăturile arheologice de la Histria, scoțând la suprafață resturile unei civilizații scufundate care continuă să atragă și azi interesul specialiștilor de pretutindeni. După încă diletantul Al. Odobescu, a transformat arheologia autohtonă în știință cu detentă internațională. În chestiunea daco-geților, despre care s-a fantasmat uneori delirant, a dat o monografie uneori excesivă, dar în multe privințe nedepășită – Getica, studiul său-fanion – relevă reputatul critic literar.

Mai mult: „Vasile Pârvan s-a ocupat de preistorie și de istoria antică, greco-daco-romană, producînd studii solide despre «naționalitatea negustorilor din Imperiul Roman» (în teza de doctorat), despre comerțul roman de la gurile Dunării, despre începuturile creștinismului în Imperiu etc.”.

Iubirea neștiută

A făcut incursiuni și în epoci istorice mai târzii, studiind relațiile diplomatice ale lui Ștefan cel Mare cu Ungaria (istoria diplomatică a fost, de fapt, altă pasiune a lui Vasile Pârvan). Metoda istorico-arheologică pe care a practicat-o, în vederea legitimării științifice a „vechimii” autohtone, va constitui un model nu numai pentru Mircea Eliade și George Călinescu, ci și pentru Mihail Sadoveanu (Creanga de aur) sau Lucian Blaga – apreciază Cernat.

Proza sa de idei, prea patetică și neguroasă pentru spiritele galice, a făcut școală; publicistica și, mai ales, eseurile din Idei și forme istorice (1920) sau din Memoriale (1923), arată calități reale de scriitor.

„Deși neokantian și neohegelian ca formație, Pârvan a fost, prin temperament și stil, apropiat adesea de gândirea existențială a lui Kierkegaard. Din biografia lui secretă face parte relația amoroasă cu prozatoarea și matematiciana Ticu (Sevastia) Archip, membră a cenaclului lovinescian Sburătorul unde tânărul G. Călinescu era primit, în 1927, de amfitrionul clasicist cu un persiflant «ei, tinere, ți-a murit maestrul?»”, a încheiat Cernat.

Te-ar putea interesa și: