Bilanț COVID-19, 6 octombrie. Scade numărul cazurilor noi. S-au înregistrat trei decese în ultimele 24 de ore

Nou studiu asupra efectelor COVID-19. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Ministerul Sănătăţii a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 845 de cazuri noi de COVID-19, cu 214 mai puţine faţă de ziua precedentă. Totodată, au fost raportate 3 decese.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că până astăzi, 6 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.303.900 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 2.842 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, se face precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate, se arată în raportul MS.

Dintre noile cazuri, 264 sunt ale unor pacienți reinfectați

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 14.744 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID -19), dintre care 264 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, a transmis joi MS.

În Bucureşti au fost raportate 190 de cazuri noi, iar judeţele au sub 100 de cazuri fiecare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 71 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.249 cu 31 mai puţine faţă de ziua anterioară.

La ATI sunt internate 112 persoane, cu 5 mai puţine faţă de ziua anterioară.

Din cei 112 pacienţi internaţi la ATI, 104 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 84 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 1 mai mulţi faţă de ziua anterioară şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până joi, 67.069 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat

În intervalul 05.10.2022 (10:00) – 06.10.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (1 bărbat şi 2 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 3 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 1 la categoria de vârstă peste 80 ani. Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi niciunul dintre aceştia nu era vaccinat.

Teste. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.720 teste RT-PCR (1.751 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 969 la cerere) şi 11.927 teste rapide antigenice.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.523.004 teste RT-PCR şi 11.662.801 teste rapide antigenice, potrivit raportului publicat de mai.gov.ro.