Rivalul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, Joe Biden, a declarat că ar vrea să participle la a doua dezbatere cu contracandidatul său republican, dacă experţii spun că nu ar exista riscuri medicale.
Riscuri medicale în condițiile în care președintele SUA a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus.
Liderul de la Casa Albă, a cărui gravitate a bolii nu este clar definită, se află internat de patru zile la spitalul militar Walter Reed din apropiere de Washington.
Diagnosticul lui Trump a ridicat semne de întrebare chiar despre siguranţa desfăşurării celorlalte două dezbateri televizate rămase până la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.
Cea de-a doua dezbatere dintre Donald Trump și Joe Biden este programată la 15 octombrie, în Miami (Florida).
Săptămâna trecută, prima confruntare Trump-Biden a fost apreciată fără substanță, în care au dominat atacurile reciproce.
„Dacă oamenii de ştiinţă spun că este sigură şi că distanţele sunt sigure, atunci cred că e bine. Voi face tot ce spun experţii că este adecvat să fac”, a afirmat Biden.
Candidatul Partidului Democrat la Casa Albă a fost testat negativ la Covid-19.
Melania face bine
Chiar dacă va fi externat, Donald Trump va trebui să continue tratamentul întrucât el încă este supus administrării intravenoase a medicamentului Remdesivir. Perioada obişnuită de carantină pentru o persoană testată pozitiv la noul coronavirus este 14 zile.
Pe de altă parte, o dezbatere între vicepreşedintele SUA, Mike Pence, şi candidata democrată la postul de vicepreşedinte, senatoarea Kamala Harris, este programată pentru miercuri. Cei doi au fost testaţi negativ la SARS-CoV-2.
Prima Doamnă, Melania Trump, a anunţat, luni, că se simte „bine” și își continuă recuperarea la Casa Albă.
Melania Trump și președintele american se află în carantină de patru zile, diagnosticați ambii cu Covid-19.
„Familia mea este recunoscătoare pentru toate urările şi susţinerea! Mă simt bine şi voi continua să mă odihnesc acasă. Le mulţumesc personalului medical şi îngrijitorilor de peste tot, şi voi continua să mă rog pentru cei care sunt bolnavi ori au un membru al familiei afectat de virus”, a scris Prima Doamnă pe Twitter, scrie Agerpres.
Vineri, medicul şef al Casei Albe, Sean Conley, a informat că Melania (, în vârstă de 50 de ani) prezenta „o tuse uşoară şi dureri de cap”.
Donald Trump (74 de ani) a fost internat sâmbătă şi Sean Conley a recunoscut ulterior că Trump a avut febră şi saturaţia de oxigen îi scăzuse.