Președintele Joe Biden nu este recunoscut drept vreun mare orator. Încă din primele luni de când a preluat mandatul a arătat că îi este destul de complicat, uneori, să se exprime.
Joe Biden a avut de-a lungul mandatului său o serie de bâlbe care l-au făcut celebru. Prima dintre ele s-a petrecut la trei luni după preluarea puterii. New York Post a scris atunci că președintele părea confuz, că își uita ideile și nu reușea să le ducă până la capăt. Un exemplu în acest sens este o parte din acel discurs.
”Cel mai bun mod pentru a face ceva, dacă ții cu adevărat la cineva, este ca tu … oh, ai vrea să poți să … oricum. Eu am, noi am, suntem pregătiți să facem multe. Dacă va fi nevoie, dacă e carantină totală și haos ca și consecință a obstrucționiștilor, atunci vom fi nevoiți să mergem dincolo de ce am vorbit.
Ok, um, stați puțin. Aa, scuze. Oh, Sang May, domnișoara Kim?” Așa a arătat o parte din discursul președintelui. Altă data acesta a confundat Cambodgia cu Columbia.
Biden între Cambodgia și Columbia
“Acum că suntem din nou împreună aici, în Cambodgia, aștept cu nerăbdare să construim un progres și mai puternic. Decât cel pe care l-am făcut deja. Și vreau să îi mulțumesc prim-ministrului Columbiei pentru conducerea sa în calitate de președinte al ASEAN. Și pentru că ne-a găzduit pe toți”. A declarant președintele SUA.
Altă dată într-un interviu, Joe Biden a vorbit despre ”soția” Kamalei Harris, Dough Emhoff, care este evident un bărbat. ”După cum știți, soția mea Jill și Doug Emhoff, soția Kamalei sunt alături de noi”. A spus Biden cu doar câteva zile înainte de alegerile din America. Și în vara acestui an, președintele a avut o ieșire publică în care a spus că pandemia a făcut 100 de victime.
Casa Albă a rectificat discursul președintelui și a precizat că este vorba despre un milion de victime. "Încă mai simţim pierderea profundă a pandemiei (covid-19). Aşa cum am spus, peste 100 de persoane au murit. Sunt 100 de scaune goale în jurul mesei în bucătărie.”