Am spus-o de mai multe ori, de câte ori am fost întrebat sau doar a venit vorba, nu am cum să râd, să-l batjocoresc sau doar să fiu critic cu cel care își apără un drept legitim, oricât de mărunt ar fi el, dreptul cu pricina. Nu pot înțelege cum un om întreg la cap și la suflet îi poate batjocori și denigra pe ucrainenii care își apără căminele, familiile, viețile, țara, într-un cuvânt. Ar fi ca și cum, auzind că peste o familie vecină a intrat în casă o bandă de tâlhari, care le-a furat toată munca, pe femei le-a violat, pe tată l-a omorât, reacția mea ar fi „asta este, lasă că și ei erau cam neamuri-proaste”. Nu am cum, nu cred că Dumnezeu m-a însuflețit într-un asemenea zadar. La fel și jurnalistul Paul Ștefan, personajul central al romanului Delirul, de Marin Preda. Poate și de el am învățat asta. Dialogul dintre jurnalist și patronul ziarului unde scria, pe tema invadării Iugoslaviei de trupele lui Hitler, în 1941, mi se pare tot ce poate fi mai relevant în materie.

La 27 martie 1941, la Belgrad, capitala Regatului Iugoslaviei a avut loc o lovitură de stat, care l-a adus pe tron, în locul regentului Pavel, pe regele Petru al II-lea. Faptul că la 25 martie 1941, regentul Pavel a cedat presiunilor lui Adolf Hitler și și-a alătura țara Pactului Tripartit, adică Axei, a stârnit furia populației, a partidelor politice și a armatei.

Două zile mai târziu, regentul Pavel a fost înlăturat de la putere și înțelegerea cu Hitler, anulată. Imediat, Hitler a ordonat „Operațiunea Pedeapsa”, Belgradul a fost distrus în trei zile de bombardamente neîntrerupte, iar după încă o săptămână, resturile armatei iugoslave, nimicite de 28 de divizii de blindate germane, s-au predat la Sarajevo.

În acel context, Grigore Patriciu, patronul cotidianului „Ziua”, personaj inspirat de Pamfil Șeicaru, patronul ziarului „Curentul”, scrie un editorial despre soarta Iugoslaviei, intitulat „Enigma   iugoslavă”.   În el, „marele ziarist punea, pentru publicul românesc, întrebări stăruitoare, pentru ce Iugoslavia s-a azvârlit în această tragică aventură? Ce speranțe, fiindcă temeri nu existau, și-a făcut? Ce obiective de mărire au sedus-o ca să părăsească cea mai sigură   situație, cea mai avantajoasă, ca să se azvârle în necunoscutul unui război?... 

Dacă Beck şi Smigly Ridz au distrus   Polonia, se poate spune că generalul Simovici(n.m. principalul autor al loviturii de stat și al ieșirii Iugoslaviei din Pactul cu Germania) a sfărâmat pentru vecii vecilor statul sârbilor, al croaților și al slovenilor. Stai  în fața dezastrului și te întrebi: cum a fost posibilă o asemenea eclipsă în conștiința unor oameni care erau datori să fie treji și lucizi?” Este aceeași cu reacția multora în fața dârzeniei ucrainenilor, aflați astăzi într-o situație asemănătoare, una în care micuțul David îl înfruntă pe uriașul Goliat.

Tânărul jurnalist Paul Ștefan, citește articolul înainte de publicare și decide că poziția maestrului său este nedreaptă. Pune mâna pe telefon, își sună patronul și urmează un dialog memorabil, așa cum doar geniul lui Marin Preda putea construi, unul cu tâlc pentru ceea ce lumea trăiește chiar astăzi:

„Paul Ștefan: - V-aș sugera să-l amânați(n.m. articolul) și mâine vă spun...

Grigore Patriciu: - Dar ce este? auzi Ștefan întrebarea acum neliniștită a marelui ziarist. Ți-au spus ceva de la cenzură? Vorbește!

P.S. - Nu, patroane, eu aș vrea să vă spun ceva... Mi se pare că împotrivirea, chiar dezastruoasă, a sârbilor, e   sublimă; prietenia cu forța cu cineva care vrea să-și aducă trupele în țara ta, prin faptul că tu îți dai acordul, asta înseamnă că ești cu adevărat prieten cu el. Ori, dumneavoastră sugerați opiniei publice că noi(n.m. România era aliata Germaniei) am făcut bine ce-am făcut.

Ori, opinia noastră publică știe că nemții ne-au smuls jumătate din Ardeal și l-au dat ungurilor și că prezența lor la noi nu e dorită. Așteptăm vânturi istorice mai favorabile, dar să nu ne lăudăm cu prudența și realismul nostru și să facem o enigmă din revolta altora, care are în ea ceva măreț, tragic...O lungă tăcere se așternu între cei doi. Marele ziarist nu spunea nimic, deși Ștefan se oprise de mult.

G.P. - Se înțelege din articolul meu ceea ce îmi reproșezi tu? zise el în cele din urmă.

P.S. -Da, patroane. […] Poziția dumneavoastră coincide cu a celor care nu mai au nimic de opus în fața forței   brutale și e nedumerit că alții se opun.”

Să-l admiri pe cel ce-și apără ființa și demnitatea, în înțelegerea tânărului jurnalist Paul Ștefan, zis al lui Parizianu la el, în Siliștea Gumești - satul Moromeților, un veritabil Macondo românesc, loc magic, unde realitatea tăierii unui salcâm însemna pierderea Paradisului - ține direct de bunul-simț care îl făcea pe țăranul curat să vadă cu ochi limpezi și suflet senin atât bărbăția, cât și nemernicia, să distingă fără greș între ce este drept și ce este samavolnic.

Prin el, prin Paul Ștefan, personajul său magistral croit, Marin Preda a rostit o idee de mare valoare, aceea că o victimă nu este niciodată de râs, și cu cât gestul ei de apărare este mai disperat și mai lipsit de sorți, cu atât e mai de admirat. În Marea Istorie, de fapt, așa se intră: cu demnitate și eroism.