Chiar de la instalarea Guvernului Dacian Cioloş am fost convins că asistăm la un moment postdecembrist prin care Sistemul instituţiilor de forţă, cel care conduce practic România, i-a făcut cadou lui Klaus Iohannis, după Preşedinţia României, cîştigată doar prin simpla plimbare a portretului său, şi un Guvern, Guvernul său personal.

Dictatura lui Carol al II-lea, perioadă de raportare a vremurilor de acum, fie şi prin asemănarea uluitoare dintre ibovnica Elena Lupescu şi nevasta Carmen Iohannis, s-a definit prin existenţa unui Guvern personal al Regelui.

Astfel de Guverne sînt preferate celor de partide de Regimurile susţinute de Poliţii politice, pentru că el scuteşte Sistemul instituţiilor de forţă de bătaia de cap dată de partide şi pe şeful Statului de osteneala de a mai negocia cu altcineva decît cu el însuşi. Nu numai prin acest argument ţinînd Istorie, dar şi prin faptele care au însoţit instalarea Guvernului, Cabinetul Dacian Cioloş mi s-a părut o marionetă a Preşedintelui.

De atunci, Guvernul, prin Dacian Cioloş n-a ieşit din ordinele lui Klaus Iohannis şi, mai ales, s-a dovedit de o rară sîrguinţă în îndeplinirea tuturor nevoilor de lux ale Cuplului Iohannis.

Din cîte se ştie, în vara lui 2015, profitînd de iluzia lui Gabriel Oprea că se poate aranja cu Stăpînul, Klaus Iohannis a obţinut, pentru el şi pentru consilieri, o sporire fără precedent a salariului.

Între şefii de stat ai României moderne, Klaus Iohannis se arată cel mai înclinat a folosi funcţia pentru a obţine un bănut în plus. De aici, zbaterea sa din vara lui 2015 de a cîştiga ceva parale la salariu.

Zilele trecute, urmărind  şi eu, ca tot consumatorul media, presa moldo-valahă, am simţit nevoia să mă frec la ochi după lectura unor titluri precum:

Guvernul taie salariile înalţilor demnitari, inclusiv al Preşedintelui!

Guvernul taie salariul preşedintelui!

Să vezi şi să nu crezi.

Dacian Cioloş, despre care am scris că e Preaplecatul servitor al lui Klaus Iohannis, un fel de Armand Călinescu pentru Carol al II-lea, fără a fi chior însă, şi-a luat inima-n dinţi şi, într-un gest de curaj istoric, l-a făcut pe Preşedinte să se lingă pe bot de mărirea de salariu din vara lui 2015.

România Tv, luînd în serios aceste titluri, a și purces să  îngălbenească micul ecran cu burtiere precum:

Dacian Cioloş îl înfruntă pe Klaus Iohannis!

Planul secret al lui Dacian Cioloş de a- l dărîma pe Klaus Iohannis.

Imediat! Pe loc! Urgent! De îndată!

Cine tremură!

Neliniştit că toate teoriile mele se clătinau seismic, m-am apucat să citesc ştirea împopoţonată cu astfel de titluri pălării.

Şi ce-am constatat?

Că era vorba de o informație „din surse guvernamentale” potrivit căreia în Proiectul Legii salarizării unitare, la care se lucrează, dar care va fi înaintat Parlamentului abia la toamnă, Guvernul va propune tăierea din salariile înalţilor demnitari inclusiv din cel al preşedintelui.

Aşadar, Guvernul nu taie acum (cum glăsuia timpul prezent al  verbului a tăia), ci hăt, la toamnă.

Dar nici atunci nu se ştie dacă va tăia, deoarece Guvernul se gîndeşte să propună asta în Proiectul Legii salarizării unitare, la care în prezent se lucrează.

Păi dacă abia se lucrează la Proiect, de unde şi pînă unde axioma că Guvernul taie cînd nici nu e sigur că va tăia, şi de unde ipoteza că va tăia cînd Guvernul deocamdată, nici n-a propus?!

Ce a fost asta?

Cum ce-a fost asta?

Manipularea prin Dacă şi Parcă.

Guvernul Dacian Cioloş se confruntă cu un dezastru de imagine adîncit şi de catastrofa Ordonanţei de Urgenţă privind salarizarea bugetarilor.

Un dezastru de imagine se poate îndrepta prin două mijloace, amîndouă cunoscute în Istorie:

1) Printr-un efort uriaş în planul realităţii menit a îmbunătăţi administrarea ţării.

2) Printr-un efort uriaş de manipulare, în cadrul căruia zvonurile de tip securistic sînt folosite pentru intoxicări grosolane.

S-a apelat la această formulă.

Nu știu dacă cu știința lui Dacian Cioloș.

Cu sau fără știința lui Dacian Cioloș, astfel de mișculații  ieftine  îi stau rău  unui premier care a fost Comisar la Bruxelles.