Bianca Andreescu a intrat în istoria US Open

Bianca Andreescu a intrat în istoria US Open

Candianca din părinți români a fost inclusă în „hora” jucătoarelor din Era Open care au reușit să intre în „sferturi” chiar la debutul în cadrul turneului de Grand Șlem de la New York.

Bianca Andreescu, locul 15 WTA, a revenit din nou în lumina reflectoarelor, în acest sezon. În vârstă de 19 ani, jucătoarea canadiană cu origini românești e la o victorie distanță de a juca, în premieră, în „careul de ași” al întrecerii de Grand Șlem de la US Open.

Sportiva din Canada s-a calificat în sferturile de finală de la New York după ce a învins-o pe jucătoarea care le-a eliminat pe Simona Halep (4 WTA) și pe Sorana Cîrstea (106 WTA) în această ediție a marii întreceri americane, Taylor Townsend (116 WTA), venită din calificări. Bianca a dispus de jucătoarea din SUA în trei seturi, scor 6-1, 4-6, 6-2, și, astfel, a reușit să intre în istoria turneului de Mare Șlem de la Flushing Meadows, devenind doar a 11-a jucătoare din Era Open care, la debutul în turneul de la New York, a acces în „sferturi”.

Jucătoarele care au mai reușit această performanță sunt Helen Cawley (1970), Chris Evert (1971), Zena Liess (1976), Tracy Austin (1979), Pam Shriver (1978), Barbara Gerken (1981), Gretchen Magers și Bonnie Gadusek (1982), Venus Williams (1997), Agnes Szavay (2007) și Belinda Bencic (2007). Bianca Andreescu a mai avut două participări la US Open, dar niciodată nu a intrat pe tabloul principal, deoarece a fost învinsă în primul tur al calificărilor în edițiile 2017 și 2018.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cahill, fascinat de jocul Biancăi

Jucătoarea canadiană al cărei model din tenis este chiar Simona Halep a mai reușit să triumfe în acest an la Indian Wells și Toronto, și a mai jucat finala de la Auckland. Chiar și Darren Cahill, antrenorul alături de care Halep a bifat cele mai bune rezultate din carieră, a fost fascinat de prestația jucătoarei canadiene din „optimi”.

„Felul în care Bianca lovește mingea este de-a dreptul impresionant. Sunt puține jucătoare care pot imprima o astfel de forță și o asemenea precizie. Și nu mă refer la cele de vârsta ei, ci la cele cu experiență. În plus, are un spirit de luptă de-a dreptul remarcabil”, a declarat Darren Cahill, conform TNS. Mai departe, în „sferturile” turneului de Mare Șlem de la New York, Bianca Andreescu o va înfrunta pe Elize Mertens (23 de ani/26 WTA). Partida va avea loc astăzi, de la ora 18:00 (ora României), în direct la Eurosport.