Bia Khalifa, primele declarații privind incidentul de pe Aeroportul Otopeni. „A avut boală pe mine!”

Sursa: Instagram/ Sunt ceșebru scoate-mă de aici

Imaginile cu Bia Khalifa în timp ce era încătușată pe Aeroportul Otopeni au devenit virale pe rețelele de socializare. Vedeta de pe Onlyfans a spus adevărul în legătură cu incidentul petrecut când s-a întors din vacanță alături de Fulgy de la Clejani.

Scandalurile s-au ținut lanț de Bia Khalifa în ultima perioadă. Ea a fost încătușată pe Aeroportul Otopeni când s-a întors din vacanța de la Milano alături de Fulgy de la Clejani. Oamenii legii au spus că vedeta de pe Onlyfans a avut un comportament necorespunzător față de personalul aeroportului atunci când polițiștii au trebuit să o legitimeze.

Fosta concurentă de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” a făcut primele declarații despre ceea ce s-a întâmplat atunci când a revenit în țară. Bia Khalifa a spus că prima dată a fost controlată de o femeie care s-a comportat bine cu ea, dar ulterior a venit un agent și scandalul a început. Tânăra a spus că are un certificat medico-legal cu care va demonstra că a fost bătută.

Bia Khalifa a spus adevărul despre incidentul din Aeroportul Otopeni

Bia a spus că a acceptat să fie legitimată în aeroport și toate actele prezentate au fost în regulă. Scandalul a început când unul dintre ofițerii de frontieră a intervenit. „Colegul ei care era lângă ea a procedat după cu mine cum a procedat…ați văzut și voi. Întreabă-i pe ei de ce s-au comportat așa cu mine atât de urât. Nu i-am înjurat, nu este adevărat, a avut ăla boală pe mine”, a spus iubita lui Fulgy.

Tânăra a continuat prin a spune că și-a respectat rândul la coada formată. În plus, ea este hotărâtă să dea în judecată personalul aeroportului și speră să nu i se face o nedreptate. Bia Khalifa va prezenta în instanță un certificat medico-legal care va fi emis în următoarele zile, pe 22 februarie.

„Sper să nu inventeze ceva să se scoată ei cumva și să ies eu oaia neagră. Pot să îți spun că ne batem cu două pandemii: prostia cu coronavirusul. Atunci când s-a întâmplat totul eram cu Fulgy și el a rămas șocat când a văzut că un polițist sare pe mine fără să fac nimic greșit. Este ceva inadmisibil ce s-a întâmplat atunci acolo”, a declarat Bia Khalifa pentru Click!.