BERD este interesată să finanțeze cel de-al treilea pod peste Dunăre

pod dunare / Sursa foto: Gov.ro

Banca a dat până acum peste 10 miliarde de leva pentru proiecte de transport în Bulgaria. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) este interesată să finanțeze construcția unui al doilea pod între Ruse și Giurgiu, precum și proiecte de infrastructură feroviară în Bulgaria.

Acest lucru a devenit clar în cadrul unei întâlniri între ministrul bulgar al Transporturilor și Comunicațiilor, Gheorghi Gvozdeikov, și directorul BERD pentru Bulgaria, Anca Ionescu, a transmis Centrul de presă al Ministerului Transporturilor de la Sofia. Cei doi au discutat despre posibilitățile de parteneriat în realizarea viitoarelor investiții în domeniul transporturilor. „Construirea unui nou pod peste Dunăre este o problemă prioritară care trebuie rezolvată rapid, deoarece traficul pe această direcție crește în fiecare zi. Credem că Bulgaria și România, ca două țări din familia europeană, ar trebui să lucreze împreună și în parteneriat cu Comisia Europeană, pentru realizarea acestui proiect strategic”, a spus ministrul bulgar al Transporturilor.

El a adăugat că este important orice sprijin care va ajuta realizarea investițiilor în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a altor programe europene din sectorul „Transport”. „Avem la dispoziție instrumentele financiare necesare, ceea ce ne oferă mari oportunități de a ne atinge obiectivele, dar trebuie să accelerăm semnificativ activitatea de implementare a acestora”, a mai arătat ministrul Gheorghi Gvozdeikov. BERD a informat că până acum a investit peste 10 miliarde de leva (circa 5 miliarde de euro - n.red.) în proiecte de transport în Bulgaria.

Cine vrea să finanțeze un nou pod peste Dunăre

"Prioritatea noastră este un al doilea pod peste Dunăre între Ruse și Giurgiu, care este din ce în ce mai important la nivel european. Suntem pregătiți pentru viitoare discuții privind construirea unui hub logistic maritim în portul Varna - Vest. În ceea ce privește partea de „transport verde”, vrem să investim atât în reabilitarea infrastructurii feroviare, cât și în construcția de stații de încărcare electrică pentru autoturisme”, a spus Anca Ionescu.

Ministrul Gvozdeikov a subliniat că ministerul este pregătit la nivel de experți să examineze imediat toate propunerile de la BERD, ținând cont de proiectele deja planificate în cadrul programelor europene de sprijin. „Ne vom familiariza în detaliu cu propunerile dumneavoastră de cooperare pe proiecte importante pentru țară, iar scopul este să începem să lucrăm în termene scurte la proiectele pentru care nu s-a asigurat încă finanțarea integrală”, a menționat el.

sursa: RADOR / mediapool.bg