ANRE a anunțat prețul carburanților pentru următoarele zile. Vești bune pentru șoferi

ANRE a anunțat prețul carburanților pentru următoarele zile. Vești bune pentru șoferiCarburanți. Sursă foto: Freepik

Republica Moldova. Benzina și motorina se ieftinesc. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) atestă o stabilizare a prețurilor la carburanți. Astfel, în ultima săptămână s-au înregistrat scăderi ale costurilor.

Prețurile carburanților rămân sub media înregistrată în anul curent

Potrivit ANRE, prognozele privind creșterea în ultimul trimestru a cotațiilor Brent la petrol și la produsele derivate din acesta nu s-au confirmat pe parcursul lunii octombrie.

Carburanți

Carburanți. Sursa: Maren Winter | Dreamstime.com

În aceste condiții, prețurile actuale la benzină și motorină rămân cu 1 leu și 17 bani per litru și, respectiv, cu 1 leu și 56 de bani per litru sub media înregistrată în anul curent.

Scăderi semnificative a prețurilor s-au înregistrat la începutul acestei toamne. La mijlocul lunii septembrie curent, benzina a ajuns să fie comercializată la prețuri similare cu cele înregistrate ultima dată în anul 2022. Totodată, motorina se vindea la prețurile similare cu cele din vara anului trecut.

Costul carburanților pentru următoarele zile

Pentru următoarele zile, ANRE a anunțat un preț maxim pentru benzina COR 95 de 23 de lei și 28 de bani per litru, în scădere cu șapte bani. Totodată, motorina va fi comercializată cu cel mult 19 lei și 49 de bani per litru, prețul fiind mai mic cu patru bani.

Prețuri carburanți

Prețuri carburanți. Sursa foto: www.anre.md

Instituția a anunțat că continuă să urmărească evoluțiile la bursele petroliere internaționale. „ANRE asigură consumatorii că actualul mecanism este unul extrem de transparent. Acesta garantează corectitudine maximă la formarea prețurilor pentru produsele petroliere”, a subliniat instituția.

Stabilirea tarifelor la carburanți

ANRE anunță zilnic prețurile plafon la carburanți. Tarifele sunt stabilite reieșind din valoarea medie a cotațiilor medii Platts pentru 14 zile anterioare zilei efectuării calculului.

Totodată, se ține cont de rata oficială medie de schimb a monedei naționale în raport cu dolarul SUA pentru 14 zile anterioare zilei efectuării calculului.

Conform ANRE, la baza calculului efectuat este marja comercială specifică, cota accizelor, aplicate în conformitate cu Codul Fiscal, pentru 14 zile anterioare, precum și cota TVA.