În 1946, doi dintre cei patru mari poeţi români contemporani tipăresc cărţi noi: Bacovia, penultimul său volum, Stanţe burgheze, iar Arghezi (foto), două volume de publicistică postbelică, Bilete de papagal şi Manual de morală practică. Lucian Blaga imprimă o culegere de aforisme şi însemnări, Discobolul, precum şi lucrările Trilogia valorilor şi Despre conştiinţa filosofică.

Bacovia, care trăise decenii la rând în discreţie şi penumbră, începe să fie curtat de oamenii politici de stânga, deşi rămăsese un apolitic. În contul acestei curtenii primeşte un premiu de patru milioane de lei şi este transferat din postul de bibliotecar la Ministerul Minelor şi Petrolului în aparatul administrativ al Societăţii Scriitorilor Români.

Arghezi merge la Dreptatea

Întrucât un cerc de admiratori ai lui Arghezi se pregăteau să-l sărbătorească la Ateneu pentru cincizeci de ani de activitate literară – debutase pe 30 iulie 1896 în ziarul lui Alexandru Macedonski „Liga ortodoxă” –, culturnicii stângii i-o iau înainte, decernându-i Premiul Naţional de Poezie pe anul 1946.

Arghezi acceptă premiul, însă rămâne foarte rezervat, cu atât mai mult cu cât iscălise în „Adevărul” un articol intitulat Tânăr-Vodă, vibrant elogiu adus Regelui Mihai I, care avusese un puternic ecou. După decernarea premiului, Arghezi nu se dusese la redacţia ziarului comunist „Scânteia”, unde era aşteptat să ciocnească o cupă de şampanie, ci la „Dreptatea”, organul Partidului Naţional Ţărănesc, care făcea o puternică opoziţie guvernului procomunist şi prosovietic Dr. Petru Groza.

A doua zi, o fotografie pe pagina întâi din „Dreptatea” îl înfăţişa pe scriitor ciocnind paharul cu N. Carandino, directorul gazetei.

O altă mare personalitate a culturii române, Tudor Vianu, care în 1945 fusese director al Teatrului Naţional din Bucureşti, în 1946, înainte de a pleca ambasador la Belgrad, publică lucrările Figuri şi forme literare, respectiv Transformările ideii de om şi alte studii de estetică şi morală.

În aceeaşi categorie a cărţilor de înaltă ţinută intelectuală se aşază şi monografia Eschil, apărută tot atunci, semnată de Alice Voinescu, care susţinea şi cronica dramatică în „Revista Fundaţiilor Regale”.

Dintre nenumăratele plachete de versuri editate între 1945 şi 1947 se impun amintite Cetăţi albe şi Libertatea de a trage cu puşca aparţinând lui Dimitrie Stelaru, respectiv Geo Dumitrescu. Conducătorul tineretului liberal, Mihail Fărcăşanu, debutează în proză, sub pseudonimul Mihail Villara, cu un roman modern, rafinat, Frunzele nu mai sunt aceleaşi. În acelaşi an al apariţiei cărţii sale, 1946, Mihail Fărcăşanu este nevoit să se refugieze în Occident.

Literatură „de consum”

Proza – i-am spune astăzi – „de consum” este foarte bine reprezentată în cei trei ani, răstimp în care Cezar Petrescu este prezent cu patru romane în librării, iar Ionel Teodoreanu cu trei.

În 1945 apare romanul poliţist O crimă lângă Braşov, dat la iveală de Petre Bellu, autor al unui celebru roman interbelic, Apărarea are cuvântul, ambientat într-o casă de toleranţă, unde se naşte şi îşi trăieşte copilăria protagonistul-narator. Prefaţată de Panait Istrati, cunoscând numeroase ediţii, cartea a fost tradusă în mai multe limbi, versiunea spaniolă constituind un succes de librărie în mai multe ţări din America Latină.

Tot în 1945, Mihail Drumeş reeditează Elevul Dima dintr-a şaptea, roman din categoria literaturii agreabile, despre care s-a spus că a făcut un om bogat din autor.

„Whisky cu sodă”

În perioada 1945-1947, traducerile sunt, la rândul lor, foarte numeroase. Henriette Yvonne Stahl, alsaciană ca obârşie, tălmăceşte India secretă, de Paul Brunton, respectiv un roman al lui André Maurois, Drămuitorul de suflete. Eugen Schileru, un intelectual subtil, critic de artă în primul rând, astăzi uitat, transpune în româneşte romanul lui Hemingway Cui îi bate ceasul? – care va mai cunoaşte o versiune în anii 1960 sub titlul Pentru cine bat clopotele? –, ca şi romanul lui James Hilton Nu suntem singuri.

Zece cărţi din literatura americană publică în răstimpul 1945-1947 Petru Comarnescu – între care integrala dramaturgiei lui Eugene O’Neill – şi îşi retipăreşte tot atunci cartea scrisă la întoarcerea din Statele Unite, America. Lume nouă, Viaţă nouă (1930-1941). Nu lipseşte de la apel, în materie de traduceri, industriosul Jul Giurgea, despre care se spunea că echivalase expresia whisky and soda prin… „whisky cu sodă”. Peste zece cărţi tălmăcise Jul Giurgea din scriitori populari precum Cronin sau Mazo de la Roche.

Rafinament

La polul opus, o versiune de mare fineţe a volumului Stanţe  de Jean Moréas, poetul mult iubit de Ion Barbu, care în anul 1947 i-a consacrat o conferinţă scrisă în limba franceză şi rostită, tot atunci, în salonul unei cucoane din protipendada bucureşteană, al cărei conţinut a fost din fericire păstrat, tipărit şi tradus în româneşte.

Tot în 1947 debutează editorial Petru Dumitriu, cu volumul Euridice, iar Pavel Chihaia este prezent în librării în preajma Crăciunului cu marele său roman Blocada.