Naşterea primului copil al ducesei Meghan de Sussex şi al prinţului Harry a fost sărbătorită, ieri, de Garda Regală de la palatul Buckingham, printr-o interpretare inedită a celebrei piese „Congratulations”.
Fanfara Regimentului Regal al Scoţiei, care asigură săptămâna aceasta paza la palatul Buckingham, reşedinţa oficială a reginei Elizabeth a II-a, a interpretat piesa la schimbul gărzilor.
Cu toate că nu este un lucru obişnuit, garda interpretează din când în când adaptări ale unor piese populare, pentru a marca o ocazie specială. De exemplu, în iulie 2018, militarii au interpretat piesa trupei ABBA „Dancing Queen”, în săptămâna în care a fost lansată pelicula „Mamma Mia! Here We Go Again”, iar, în luna august, s-au auzit acordurile cântecului „Respect” în onoarea regretatei Aretha Franklin.