Băsescu i-a oferit cadou Papei Ratzinger o icoană pe sticlă, două timbre şi un album de fotografii cu biserici.
Puţin peste un sfert de oră au stat ieri faţă în faţă, între patru ochi, preşedintele Traian Băsescu şi Papa Benedict al XVI, în prima vizită a şefului statului la Suveranul Pontif. Preşedintele i-a mulţumit Papei pentru poziţiile antidiscriminare în favoarea românilor din străinătate. Un preşedinte spăşit Din curtea interioară a Castelului Gandolfo, reşedinţa papală de vară din apropierea Romei în care a fost primit Băsescu, Garda Elveţială a Suveranului Pontif i-a ţinut la distanţă pe curioşii strânşi să vadă cine-l vizitează pe Papă. Întâmpinat de o suită de cardinali la momentul când clopotele de la Gandolfo au bătut ora 11.00, preşedintele a ieşit pe porţile castelului după aproximativ o jumătate de oră.
Suveranul Pontif l-a aşteptat pe Băsescu în bibliotecă, întâmpinându-l cu mâinile întinse, iar bliţurile au surprins un Papă zâmbitor şi un preşedinte spăşit, vizibil emoţionat. Amabilităţi, fotografii, o scurtă discuţie privată, după care Traian Băsescu i-a prezentat-o Papei şi pe soţia sa, Maria. Cu capul acoperit de un văl negru, cerut de protocol, prima-doamnă i-a strâns şi ea îndelung mâinile Papei, zâmbind discret. Băsescu i-a oferit cadou Papei Ratzinger o icoană pe sticlă, o emisiune Romfilatelia, cu două timbre dedicate inaugurării pontificatului său, şi un album de fotografii cu bisericile de piatră din Ţara Haţegului. La rândul său, Papa i-a dăruit o medalie pontificală, iar Mariei Băsescu, ca şi delegaţiei care i-a însoţit - de la consilieri prezidenţiali, ambasadorii la Vatican şi la Roma, până la directorul SPP -, câte un rozariu binecuvântat. „O întâlnire cordială“ Răstimpul petrecut între patru ochi a fost catalogat de Vatican în comunicatul de presă care i-a urmat drept „o întâlnire cordială“. „Am avut ocazia să constat similitudinile de puncte de vedere în multe dintre chestiunile care frământă astăzi Europa. Fie că vorbim de situaţia din Kosovo, din Georgia sau de situaţia Europei, punctele noastre de vedere au o convergenţă deosebită“, a spus Băsescu după întâlnire, ţinând să menţioneze „deschiderea deosebită pe care Vaticanul o are pentru România“.
SURPRIZĂ Ramona Bădescu, printre preoţi şi călugăriţe
Băsescu a intrat în Cetatea Vaticanului abia după-amiază, pentru o întâlnire cu secretarul de stat al Sfântului Scaun, Tarcisio Bretone, echivalentul premierului. Seara a schimbat decoraţii cu Principele Mettew Festing, Marele Maestru al Ordinului Suveran de Malta, iar astăzi va inaugura noul sediu al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, după care va urma o serbare câmpenească. În prima zi a vizitei sale, la o întâlnire cu greco-catolicii de la Colegiul Pio Romeno, cuplul prezidenţial a fost întâmpinat de o prezenţă neaşteptată. Deşi nu fusese invitată, la biserică a apărut şi Ramona Bădescu. Actriţa a venit îmbrăcată sport, în alb, o ţinută neconvenţională pentru o slujbă, dar a ţinut să-i strângă mâna lui Băsescu şi să facă poze cu prima-doamnă, printre preoţi şi călugăriţe.
Corespondenţă din Vatican