Aflat în Covasna, preşedintele încearcă să tempereze impactul referendumului efectuat de Consiliul Naţional Secuiesc. Potrivit acestui sondaj intern, 99,3% din populaţia consultată doreşte autonomia.
Prin prezenţa sa în zonă, şeful statului doreşte să-şi asigure o vizibilitate prin care să estompeze accentele de naţionalism care au răzbătut în ultimele zile din Covasna şi Harghita.
Traian Băsescu urmăreşte astfel să contrabalanseze efectul mediatic al reuniunii Consiliului Naţional Secuiesc şi al publicării rezultatului referendumului pe tema autonomiei. Preşedintele consideră că nu există nicio legătură între Kosovo şi situaţia din Harghita- Covasna, subliniind, totodată, că politicienii nu mai pot culege voturi de pe urma problemelor naţionaliste. Plângerile românilor
Traian Băsescu a ajuns vineri, la amiază, în staţiunea Covasna, la vila de protocol. Aici i-a primit pe liderii locali ai PD-L, respectiv pe preşedintele organizaţiei judeţene Covasna, pe primarul oraşului Întorsura Buzăului, Gheorghe Baciu, şi pe deputatul Petre Străchinaru. Şeful statului s-a întâlnit şi cu PS Ioan Selejan, Episcopul de Covasna şi Harghita. Înaltul Prelat a declarat că a aflat de la ziarişti că Traian Băsescu este în staţiune.
„În drum spre Covasna am aflat de prezenţa preşedintelui şi l-am invitat la sfinţirea crucii de pe noua biserică din staţiune“, a declarat PS Selejan. Şeful statului a acceptat invitaţia şi, împreună cu soţia, a asistat la slujba de sfinţire a crucii şi la ridicarea acesteia pe turla bisericii din lemn, în stil maramureşean, cu hramul „Izvorul Tămăduirii“.
Întâlnirea de ieri dintre reprezentanţii societăţii civile româneşti din Covasna şi Harghita şi preşedintele Traian Băsescu a durat peste două ore, iar la ieşirea din vila de protocol membrii delegaţiei au declarat că au abordat problemele cu care se confruntă comunitatea românească din această zonă. Ioan Solomon, preşedintele Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, a declarat că l-a informat pe şeful statului că în regiune există fenomene de purificare etnică, iar acestea trebuie să înceteze, relatează Mediafax.
Solomon a mai spus că românii din zonă sunt discriminaţi, accesul acestora la instituţiile publice fiind condiţionat de cunoaşterea limbii maghiare. Discuţiile cu preşedintele au vizat şi faptul că resursele de care dispun administraţ iile locale patronate de UDMR nu se împart echitabil, ci prin discriminarea românilor. Potrivit lui Solomon, preşedintele a confirmat, în principiu, că există probleme reale, iar statul român trebuie să gă- sească o strategie pentru normalizarea situaţiei.
După întâlnirile de ieri cu reprezentanţ ii români ai societăţii civile din regiune, Traian Bă- sescu intenţiona să plece într-o excursie cu ATV-urile până în comuna Comandău, situată la 24 de kilometri de Covasna, pentru a urca apoi pe vârful Lăcăuţi, cu o înălţime de 1.776 de metri. Astăzi, şeful statului are programate la vila de protocol întâlniri cu reprezentanţii de etnie maghiară din administraţia locală. Băsescu salută ungureşte
Preşedintele a rostit vineri seara un scurt discurs, la o petrecere privată dintr-un restaurant din Sfântu Gheorghe, pe care l-a început prin a da bineţe gazdelor în limba maghiară. „Kivanok jo estet!“ (vă doresc o seară plăcută! - n.r. ), le-a spus şeful statului celor prezenţi în sala restaurantului Şugas, la aniversarea unui club local de automobilism sportiv. Băsescu a ajuns din întâmplare la petrecerea automobiliş tilor. Venise să mănânce, împreună cu soţia, un gulaş.
„Am venit întâmplător fiindcă ştiam că aici se mănâncă bine“, le-a spus şeful statului gazdelor, cărora le-a mulţumit că l-au primit chiar dacă nu a fost invitat la petrecere, mai ales că şi el este pasionat de maşini. Băsescu a petrecut aproape cinci ore în restaurantul din Sfântu Gheorghe, la care a mai mâncat şi în vara anului trecut.
EFECTUL REFERENDUMULUI
Secuii cheamă un raportor european în regiune > Membrii Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) au adoptat, ieri, o hotărâre prin care cer Adună rii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) numirea unui raportor pentru evaluarea stării generale şi a voinţei de autonomie a comunităţii maghiare din Ţinutul Secuiesc, relatează Mediafax.
> Tot ieri, Consiliul Naţional Secuiesc, reunit la Sfântu Gheorghe, a anunţat rezultatele referendumului referitor la autonomia Harghitei şi Covasnei. Conform sondajului intern, 99,3% din populaţia consultată este de acord cu autonomia Ţinutului Secuiesc. Referendumul neoficial s-a desfăşurat timp de un an cu urne mobile în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.
> Conform raportului Comisiei Permanente a Consiliului, peste 200.000 de cetăţeni au răspuns afirmativ la întrebarea: „Doriţi ca Ţinutul Secuiesc să dobândească statut autonom, şi localitatea în care trăiţi să apar- ţină de acesta?“.