Băsescu transmite un mesaj dur migranților: „PMP nu va fi de acord cu transformarea Uniunii Europene într-o uriașă moschee”

Băsescu transmite un mesaj dur migranților: „PMP nu va fi de acord cu transformarea Uniunii Europene într-o uriașă moschee”

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că PMP nu va fi de acord ca UE să se transforme într-o uriașă moschee, adăugând că migranții sunt obligați să respecte valorile creștine și europene.

Traian Băsescu a adăugat că, dacă migranții nu respectă aceste valori, ar trebui expulzați, chiar și în masă.

Fostul președinte a mai spus că una dintre problemele cu care se confruntă UE este aceea a migrației.

„Avem o populație europeană nemulțumită de situația cu migrația. Așa cum scriem și în program, PMP nu va fi de acord cu transformarea Uniunii Europene într-o uriașă moschee. Să vină să vadă cum se trăiește la noi împreună cu turci și cu tătari și să accepte comportamentul civilizat cei care vin buluc în Europa din țări de cult islamic.

Ne puteți urmări și pe Google News

Propunerea noastră e să se elaboreze un regulament cu privire la statul migranților, care să fie aprobat în Parlamentul European, care să oblige la integrare socială prin găsitea unui loc de muncă sau să se afle într-o situație de studii pentru locuri de muncă, respect pentru tradițiile și cultura europeană și integrare în cultura europeană.

Aceste pretenții le putem avea, pentru că nu noi i-am adus cu forța, ci au optat ei să vină în Europa. Europa nu poate fi distrusă de sloganul laș politically correct, sub care se ascund politicienii la vârf și spun ”politic e corect să-i lăsăm să facă ce vor, să nu-i blamăm pentru violuri, că fură, șterpelesc și așa mai departe”. Or lucrurile trebuiesc spuse cinstit, pentru că au ajuns la un nivel la care nu mai e acceptabil să te ascunzi sub sloganurile politically correct. Noi criticăm în programul nostru această abordare”, a declarat Băsescu.

El a mai declarat că 65% dintre migranții intrați în UE în 2015 nu au un loc de muncă, deși „e criză de forță de muncă în toată Europa”.