Băsescu, la Academia de Poliţie

Băsescu, la Academia de Poliţie

Şeful statului a participat în această dimineaţă la ceremonia de absolvire a promoţiei 2008 a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza". În cadrul discursului susţinut în faţa absolvenţilor, Traian Băsescu a declarat că "în ultimii ani, Poliţia a devenit tot mai eficientă în demontarea celor certaţi cu legea şi a grupurilor de crimă organizată". Şeful statului a mai spus că Jandarmeria se prefigurează drept o structură respectată a Ministerului de Interne, cetăţenii având tot mai multă încredere că aceasta este alături de ei în momentele dificile.

"Anul acesta, împreună cu dumneavoastră, sunt mai optimist decât în anii trecuţi. În ultimul an, poliţia a devenit mult mai eficientă în demontarea celor certaţi cu legea, mai ales a grupurilor de crimă organizată. Încet-încet reuşiţi, dumneavoastră, cei mai mari decât dumneavoastră, instituţia căreia îi aparţineţi reuşeşte să devină tot mai mult una dintre emblemele consistente ale transformării României într-un stat pe deplin european", a afirmat Băsescu.

Şeful statului le-a spus celor 529 de absolvenţi că ştie ce înseamnă privaţiunile într-o instituţie militară.

"Ştiu bine care sunt privaţiunile, dar şi bucuriile într-o astfel de instituţie. Dacă aţi fost mai puţini liberi zi de zi comparativ cu colegii din universităţile civile aţi dobândit un plus de tărie, de curaj, de conştiinţă că sunteţi la dispoziţia cetăţeanului şi a legii. Aveţi o carieră dificilă, o carieră căreia cea mai mare parte dintre dumneavoastră se va adresa cu abnegaţie şi dorinţa de performanţă", a mai spus preşedintele.              "Iată că încet, încet reuşiţi. Instituţia reuşeşte tot mai mult să devină una dintre componentele transformării României într-o ţară a Uniunii Europene", a adăugat şeful statului.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Respectarea drepturilor omului este un element de bază în această carieră”,a concluzionat Traian Băsescu.

Şeful statului a înmânat diplomele de merit şefilor de promoţie şi a asistat la defilarea şi prezentarea onorului de către absolvenţii Academiei. La final, preşedintele a semnat în Cartea de Onoare a instituţiei.

La festivitatea de absolvire a promoţiei 2008 a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" au fost prezenţi şi ministrul Internelor, Cristian David, şi cel al Justiţiei, Cătălin Predoiu, consilierul prezidenţial pe probleme de apărare, Mihai Stănişoară şi preşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, Costică Canacheu.

(10:00)