Băsescu, contrat de senatori

Băsescu, contrat de senatori

Plenul Senatului a hotărât ieri ca procurorii şefi ai DNA şi DIICOT să fie numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), la propunerea ministrului justiţiei, şi nu de şeful statului ca până acum.

Preşedintele Traian Băsescu anuţase zilele trecute că dacă Senatul va lua această decizie va contesta legea la Curtea Constituţională deoarece i se încalcă o atribuţie prevăzută de Constituţie. Şi PDL s-a raliat poziţ iei şefului statului şi a anunţat, imediat după vot, că va contesta legea la Curtea Constituţională.

Dacă până acum CSM avea un rol consultativ în procesul de numire, dând un aviz al cărui caracter nu era obligatoriu, acum i-a revenit rolul exclusiv de numire a procurorilor şefi.

Este vorba despre „procurorul general de pe lângă ICCJ, primadjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul-şef al DNA, procurorii şefi de secţie ai Parchetelor şi procurorul-şef al DIICOT“, a căror propunere rămâne să fie făcută tot de Ministerul Justiţiei.

Majoritate PSD-PNL-PC-UDMR

Propunerea a aparţinut PSD, dar a fost susţinută şi de PC, PNL şi UDMR. Din acest motiv, ea a întrunit o largă majoritate. Decizia senatorilor a fost luată cu 78 de voturi „pentru“ şi 48 „contra“.

Decizia senatorilor vine în aceeaşi zi în care ministrul justiţ iei, Cătălin Predoiu, i-a înaintat preşedintelui propunerea de numire a noului şef al DNA, în persoana Monicăi Şerbănescu.

Daniel Morar, ţintă indirectă

În afară de eliminarea şefului statului din mecanismul de numire a procurorilor şefi, schimbarea operată ieri de senatori a avut şi un scop secundar: eliminarea actualului şef al DNA, Daniel Morar, susţinut în funcţie în continuare de Traian Băsescu.

Ministrul justiţiei a propus-o în schimb pe Monica Şerbănescu. Propunerea sa a primit avizul negativ al CSM.

Cu toate acestea, Cătălin Predoiu a continuat să susţină propunerea Monicăi Şerbănescu, cu toate că, pe lângă avizul negativ al CSM, şi şeful statului i-a dat de înţeles că nu agreează această nominalizare.

Ne puteți urmări și pe Google News