Băsescu, asaltat de grupul „anti-cip”

Băsescu, asaltat de grupul „anti-cip”

De Paşte Traian Băsescu n-a scăpat de „numărul fiarei” nici măcar la Mănăstirea Putna.

Chiar la intrare, preşedintele a fost invitat să-şi pună semnătura pe lista persoanelor care se opun paşapoartelor biometrice, documente care, susţin contestatarii, ar conţine „numărul fiarei” - 666. Preşedintele a refuzat invitaţia, spunând că nu crede în aşa ceva. Mai norocoşi au fost cei care au profitat, sâmbătă, de prezenţa lui Traian Băsescu la Putna pentru a-i cere autografe şi a se fotografia alături de el.

Un pic de ghinion a avut însă apoi şeful statului, care a greşit de două ori drumul către Mănăstirea Suceviţa. Plecând din Vatra Moldoviţei la volanul Daciei Logan, el a luat-o într-o direcţie greşită. Potrivit Mediafax, la un moment dat, a oprit şi a întrebat mai mulţi localnici care este drumul, aceştia îndrumându- l în direcţia corectă. La o intersecţie, Băsescu a greşit însă din nou drumul, uitând să vireze la stânga. El a oprit iarăşi, iar un tânăr i-a arătat traseul corect.

CITIŢI ŞI:

Ne puteți urmări și pe Google News

Care este numărul Diavolului DEZBATERE EVZ: Paşapoartele biometrice: "Românii ar trebui să decidă"

Biometricele trec de Senatul tăcut

Enoriaşi trimişi de preot la manifestaţia „Noii Drepte”