„Baronul roșu”. Viața de film a celui mai longeviv șef de guvern al României

„Baronul roșu”. Viața de film a celui mai longeviv șef de guvern al RomânieiSursă: Arhiva EvZ

„Baronul roșu” - viața de film a celui mai longeviv șef de guvern al României comuniste, Ion Gheorghe Maurer!

S-a născut ca Jean Georges Maurer, la 23 septembrie 1902, la București. Asta, conform accepțiunii ofiiciale. Alte surse, precum documentele colectate de spionajul britanic au altă versiune! S-ar fi născut pe 8 iulie 1899 în Târnava Mare.

Ion Gheorghe Maurer - germano-francezul burghez devenit un teoretician al comunismului românesc

Ion Gheorghe Maurer a fost german după tată, francez după mamă. Tatăl și mama sa au predat germana și franceza. A studiat Dreptul la București iar în 1925, a devenit Doctor în Drept la Sorbonne, în Franța. A practicat avocatura, apărând ilegaliștii comuniști ca și Petre Pandrrea. I s-a spus „Conu Jenică” sau „Baromul Roșu” datorită originii burgheze și manierelor elegante. Admira coniacul fin, vânătoarea. A fost căsătorit de două ori. Cu a doua soție, l-a avut pe Jean Maurer.

Cumnat cu Lucrețiu Pătrășcanu, Petre Pandrea va scrie despre Ion Gheorghe Maurer că a fost „Lenin al comunismului românesc”. Intelectual, la fel de înzestrat ca Lucrețiu Pătrășcanu, a fost prudent și bun jucător politic precum Petru Groza. A avut un rol decisiv în evadarea lui Gheorghe Gheorghiu Dej în august 1944, de la Târgu Jiu. Ofițer pe Frontul de Est, Ion Gheorghe Maurer a dezertat și a activat în ilegalitate la comuniști.

Ion Gheorghe Maurer - „stăpânul inelelor” succesiunii defunctului Gheorghiu Dej!

Ion Gheorghe Maurer a fost Președintele Prezidiului Marii Adunări Naționale în perioada 11 ianuarie 1958 - 21 martie 1961. Adică, a fost șeful statului român. A urmat cel mai îndelungat mandat de Prim Ministru al României din 1862, în prezent: 21 martie 1961 – 29 martie 1974. L-a depășit chiar și pe Ion C. Brătianu (1876-1888, cu o întrerupere de câteva luni în 1881).

Anterior, a fost Președinte al Comiterului Olimpic, subsecretar de stat la Ministerul Comunicațiilro și Lucrărilor Publice în Guvernul Groza. A fost în Guvernul Chivu Stoica, Ministru al Afacerilor Străine în 1957.

Deși liderul PMR Gheorghiu Dej  l-ar fi dorit în fruntea PMR pe Gheorghe Apostol, comuniștii români l-ar fi dorit pe Maurer. Ion Gheorghe Maurer ar fi spus că partidul era al românilor și al clasei muncitoare. A spus despre el că el nu era român de origine și nici din clasa muncitoare. L-a propus pe Nicolae Ceaușescu, care în 1965 avea 47  de ani,  Avea să regrete amarnic mai târziu.

Cearta cu Nicolae Ceaușescu. Încercarea de asasinat asupra lui Maurer ordonată de către dictatorul comunist

Ion Gheorghe Maurer a fost sub Gheorghiu Dej un artizan al desprinderii de URSS. A sprijinit Declarația din aprilie 1964, de adeziune la cauza comunismului chinez. După ce Nicolae Ceaușescu a preluat șefia PMR și l-a transformat în PCR, Maurer a avut o influență pozitivă asupra lui Ceaușescu până în 1967 când Ceaușescu a preluat șefia Consiliului de Stat.

Maurer nu a fost de acord cu Nicolae Ceaușescu în privința „producerii a oricărui lucru”. Ceaușescu a încercat să-l lichideze la o vânătoare în secuime, când mașina lui Maurer a fost lovită de un camion militar. A supraviețuit ca prin minune, după numeroase intervenții chirurgicale și în 1974, s-a pensionat. Și-a păstrat dreptul la casă de protocol, mașină cu șofer, având o pensie de demnitar.

Din 1987, după Revolta de la Brașov,  Maurer a criticat represiunea ordonată de Ceaușescu. A fost plasat până pe 21 decembrie 1989, în stare de arest la domiciliu la vila din Capitală.

După 1989, cartea de teorie politico-ecomomică pe care n-a mai apucat să o scrie

Ion Gheorghe Maurer și-a descris lupta de limitare a ascensiunii lui Ceaușescu. A explicat modul în care s-a construit regimul comunist în România. A descris momentele tensionate, epurările, procesele politice. Și-ar fi dorit să scrie o carte de teorie politică și economică dar sănătatea afectată de atentatul eșuat i-a creat probleme.

S-a stins la 8 februarie 2000. Fiul său, Jean Maurer a povestit cu lux de amănunte aspecte inedite din viața politică a tatălui său, inclusiv detalii din relația politică destul de contondentă cu Nicolae Ceaușescu.