Barometru de Securitate 2021. Românii se tem cel mai mult de un viitor împărțit de marile puteri. Ce rol atribuie UE

Barometru de Securitate 2021. Românii se tem cel mai mult de un viitor împărțit de marile puteri. Ce rol atribuie UE

UE reprezintă o garanție a democrației, chiar dacă nu va deveni o putere globală, arată ediția de aprilie a Barometrul de Securitate a României.

Alte concluzii ale cercetării relevă că criza economică și corupția sunt cele mai mari amenințări la adresa României, iar producția de armament pentru armata română ar trebui să fie locală.

Centrul de cercetări sociologice LARICS, în parteneriat cu Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, cu sprijinul Astra Zeneca, DAMEN, Lockheed Martin, au lansat Barometrul de Securitate a României, ediția aprilie 2021.

Potrivit datelor culese în perioada 12 – 23 aprilie, în București și în toate județele României, pe baza unui chestionar telefonic, UE este considerată o garanție a democrației, prosperității și a libertății de mișcare. Totuși 70% din respondenți cred că UE nu va deveni o putere globală, puterea aparținând mai degrabă statelor independente din Uniune.

Ne puteți urmări și pe Google News

Criza economică și pandemia constituie de departe cele mai mari amenințări la adresa UE, urmate la o distanță considerabilă de grupările islamiste radicale, migrația din afara UE sau tensiunile dintre statele membre și Rusia. Cele mai importante amenințări la adresa țării noastre sunt în ordine: criza, corupția, lipsa de educație, pandemia, scăderea populației, clanurile interlope, Rusia, partidele extremiste, eventualele certuri cu țările vecine

În ceea ce privește apărarea, 83,4% sunt adepții producerii în țară, inclusiv de către companii străine, a armamentului pentru armata română. 80% din respondenți opinează că industria navală și producția de nave militare sunt industrii strategice; iar statul trebuie să sprijine această industrie.

Românii se tem de un viitor disputat de mai multe puteri

Majoritatea românilor văd un viitor multipolar (cu mai multe puteri concurente) pentru sistemul internațional (58,9%), în timp ce 12% văd în viitor un sistem dominat de SUA și 11% un viitor împărțit între SUA și China.

21,4% dintre români cred cu fermitate că există pericolul ca Uniunea Europeană să dispară într-un viitor apropiat. Altfel, percepția Uniunii Europene este foarte pozitivă, ea fiind văzută ca o garanție a democrației, a prosperității și bază a libertății de mișcare. 70% dintre români nu cred însă că UE va fi vreodată o putere globală, ei asociind statutul de putere mai degrabă statelor individuale din interiorul UE decât construcției instituționale a Uniunii.

Românii chestionați optează pentru producția internă de armament

83,4% dintre români incluși în studiu sunt adepții producerii în țară, chiar de către companii străine, a armamentului pe care îl cumpărăm pentru armata română. 89% consideră că este important sau foarte important să avem producție de armament în țară.

80% și peste din publicul chestionat are o părere similară despre industria navală și producția de nave militare: sunt industrii strategice; navele trebuie produse în țară; statul trebuie să sprijine această industrie. Barometrul complet este disponibil aici.