Bărbatul care a păcălit trei femei cu peste 800.000 de lei, prins de polițiști. În trecut a acționat ca preot și lover boy

Coreea de Sud se implică economic în Africa; foto: arhivă EVZ

Un țepar din Alba-Iulia, care a reușit să păcălească trei femei, înșelându-le cu sute de mii de lei, a fost prins de polițiști. Alături de el a acționat și o femeie în vârstă de 27 de ani.

Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost identificat sub numele de Keops, un interlop din Alba ce în trecut a mai păcălit două femei și le-a înșelat cu suma de 800.000 de lei, după ce s-a dat drept preot și lover boy.

Față de cei doi se fac acum cercetări pentru înșelăciune, furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.

Cei doi s-au dat drept angajați ai unei instituții de stat

Cei doi au fost prinși după ce o femeie a sesizat poliția pe 8 februarie, în legătură cu două persoane necunoscute, care și-ar fi atribuit calități oficiale de reprezentanți ai unei instituții publice și ar fi contactat-o prin intermediul unei rețele sociale. Ulterior, sub pretextul că va fi angajată în aceeași instituție, ar fi indus-o în eroare, determinând-o să le remită 11.500 de lei și 2.000 de euro, precum și telefonul mobil.

„La data de 6 februarie 2023, în timp ce persoanele se aflau în locuinţa femeii, profitând de neatenția ei, i-ar fi sustras din portofel un card bancar, pe care l-ar fi folosit, ulterior, la efectuarea mai multor cumpărături în diverse centre comerciale. Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că fapta ar fi fost săvârșită de o femeie, în vârstă de 27 de ani și un bărbat, în vârstă de 36 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracțională”, potrivit Poliția Capitalei.

Bărbatul era condamnat la închisoare

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că pe numele bărbatului a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Alba Iulia, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere și un mandat de arestare preventivă, emis de Judecătoria Alba Iulia. El a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare.

După ce cei doi au fost duși la audieri, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală de arestare, potrivit știripesurse.ro.