Autostrada care va lega doua mari orașe este aproape de finalizare. Lucrările vor fi gata în câteva luni

Autostrada care va lega doua mari orașe este aproape de finalizare. Lucrările vor fi gata în câteva luni Autostrada.Sursa foto: Facebook

Dacă lucrările la autostrada Transilvania, dintre Câmpia Turzii și Târgu Mureș, vor fi finalizate în acest an, conform graficului, atunci două mari orașe din Transilvania vor avea legătură directă.

Între Alba Iulia și Târgu Mureș este o distanță rutieră de 120 de kilometri, care acum se poate parcuge, fie pe autostrada A10, până la Câmpia Turzii, iar de acolo pe Drumul European 60, fie direct pe Drumul Național 1 și apoi tot pe E60.

Lucrările la autostrada de la Câmpia Turzii spre Târgu Mureș sunt avansate, două din cele trei loturi fiind, date deja în circulație.

Potrivit graficului de lucrări de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în cursul acestui an trebuie finalizate lucrările la cel de-al treilea tronson de autostradă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Este vorba despre sectorul dintre Câmpia Turzii și Chețani, în lungime de 17 kilometri. În acest caz, contractul cu societatea care a câștigat lucrările a fost reziliat din cauza întârzierilor foarte mari.

Acum, lucrările au fost relicitate iar noul constructor lucrează cu toate forțele pentru a putea termina la timp lucrările.

Turda va fi un nod mare de autostrăzi

După ce lucrările la autostrada dintre Câmpia Turzii și Târgu Mureș vor fi complet finalizate, precum și cele dintre Turda și Vama Borș, județul Bihor, pe A3, orașul Turda va deveni un nod complex de circulație pe harta rutieră a României.

Președintele Consiliului Județean Cluj a declarat că regiunea de Nord Vest a României așteaptă de prea mult timp, finalizarea lucrărilor la autostrada A3.

”Autostrada Transilvania, care a fost atât de mult dezbătută, nu este finalizată. Pentru județul Cluj, în materie de autostrăzi, A3 este cel mai important obiectiv, pentru că prin ea legăm practic județul de granița de Vest a României. Tocmai în acest sens, toți președinții de consilii județene din Regiunea Nord-Vest am înțeles importantă acestei investiții și am făcut acea scrisoare deschisă prin care i-am cerut premierului continuarea și accelerarea lucrărilor la Autostrada Transilvania”, susține Alin Tișe.

Recent, CNAIR a anunțat că a scos la licitație un tronson important din viitoarea autostradă Transilvania, care va străbate Munții Meseș, din județul Splaj, și unde constructorul trebuie să construiască două tunele rutiere.