Bărbat electrocutat. Încerca să evacueze apa adunată în subsolul inundat

Bărbat electrocutat. Încerca să evacueze apa adunată în subsolul inundat

Un bărbat a murit electrocutat, noaptea trecută, în subsolul unui bloc inundat ca urmare a ploilor torențiale din județul Hunedoara.

Este vorba de un craiovean în vârstă de 57 de ani care, se pare, s-a electrocutat în timp ce se afla în subsolul unui bloc din orașul hunedorean Lupeni. Potrivit autorităților, cel mai probabil, bărbatul s-a electrocutat în timp ce încerca să scoată apa care se acumulase în pivnița inundată de ploaie.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Amintim că, ieri, au fost înregistrate inundații în sudul județului Hunedoara, în urma unui cod portocaliu de vreme rea caracterizată de vijelii și averse torențiale. Scurgerile de pe versanți au afectat peste 60 de curți și subsoluri situate pe 14 străzi din localitățile Lupeni și Vulcan, dar și trei apartamente aflate la parterul unui bloc din Lupeni. De asemenea, DN66 A a fost blocat de torenți pe o porțiune de aproximativ 150 de metri pătrați.