Precum corbii negri năpustiţi asupra unui stârv ce nici nu s-a răcit, aşa roiau hulpave şi babele vecine, devalizând avutul casei lui Madame Hortense („Bubulina” lui Zorba Grecul), imediat ce s-a zvonit că ea murise. Secvenţa asta memorabilă, derulată undeva spre finalul filmului, îmi revine adesea, de câte ori aflăm din mass-media autohtonă despre cancanurile picante şi luptele neobosite duse prin tribunale de neamurile unor moguli dâmboviţeni controversaţi - trecuţi la cele veşnice - pentru a pune mâna, oricum, pe imensele lor averi.
Însă, toate astea sunt doar subiecte savuroase, care alimentează presa şi produc ratingul urmărit permanent de aceasta. Există numeroase alte poveşti de viaţă, ale unor oameni banali, din viaţa de zi cu zi, necunoscute publicului larg, care ar putea concura destule telenovele de succes.
De exemplu, un bărbat titrat, provenit dintr-o familie bună, dar scăpătată, se îndrăgosteşte şi se căsătoreşte cu o fată, titrată şi ea, dintr-o familie avută. Tinerii căsătoriţi îşi stabilesc cuibul în casa părinţilor ei, trăind în comun cu aceştia şi, după naţionalizarea casei, pe la finele anilor ’40, în oarecare înghesuială cu încă o familie repartizată acolo. Anii s-au scurs, între timp părinţii s-au stins, intruşii s-au mutat şi ei, iar cei doi, ajunşi de-acum pensionari şi fără de copii, au rămas să huzurească singuri într-o casă mare. Au dat şi o fericită lovitură financiară, prin vânzarea unui viloi din provincie, retrocedat lor conform legii. Însă, într-o dimineaţă, doamna, zăcând bolnavă de ani de zile, a încetat din viaţă. Ceea ce a contrariat o parte din rudele acesteia, venite acolo de urgenţă, era un mare portret fotografic, înrămat, al mamei domnului, atârnat pe un perete, înlocuind portretul soacrei sale, ce se aflase până atunci în acel loc. Jos, pe masa din mijlocul odăii, zăcea în coşciug decedata.
Nu peste multă vreme, în urma unei supărări, domnul a paralizat şi era inert în pat. Prin testamentul lăsat de soţie, el rămăsese singurul deţinător şi decident legal al întregii averi. Banii îi erau acum administraţi, în bună înţelegere, de o veche prietenă, văduvă, care se ocupa de el. Aceasta a angajat o femeie care să se ocupe de gătit, curăţenie şi spălat şi, amândouă, de comun acord, profitând că domnul era semi-legumă, şiau însuşit hoţeşte şi au vândut o grămadă de lucruri valoroase din casă; cheltuiau cu largheţe o mulţime de bani, iar soţul şi copiii menajerei luau zilnic prânzul acolo şi-și tratau şi musafirii lor tot din banii bolnavului. Când au sesizat că exista pericolul să se subţieze contul lui din bancă, au hotărât că este timpul să nu-i mai administreze medicamentele necesare. Prietena văduvă deţinea deja, prin testamentul lui, dreptul de gestionare a contului bancar şi a casei, ce urma a fi predată unei cunoştinţe. În scurt timp, lipsit de medicamente şi îngrijire, bolnavul a murit. Casa a fost rapid demolată şi, în locul ei, s-a ridicat un bloc modern. The End!
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
