Mirel Taloș a devenit cunoscut ca bugetarul de lux. Care a încasat bani fără să se ducă la serviciu. Un fals politic pe care îl demontează în interviul de astăzi. Dezvăluind partea mai puțin plăcută a administrației românești.

Bani și Putere. Cam așa se poate traduce ceea ce s-a întâmplat în aceste zile la ICR. Un institut cultural, finanțat din bani publici care ar fi trebuit să fie o ambasadă culturală, cu filiale în toată lumea. Care s-a transformat într-un depozit de sinecuri bine plătite. Pentru diverse beizadele politice. Fata lui X, pila lui Y, secretara lui Z...

I s-a spus în presă Bugetarul de Lux, într-un articol spectaculos care a fost preluat de multe siteuri, inclusiv evz.ro. Dar care este plin de inexactități, cel care a dat informațiile fiind interesat să atace primul. Ca să acopere mizeria din urmă. Îl cunoșteam pe Mirel Taloș de mulți ani, știam că este un om muncitor, apropiat de cultură, un scriitor cunoscut. Romanul Colecționarul de nuduri (Editura RAO, 2018, prefață de Mircea Platon) a primit Premiul pentru volum de debut al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul pentru volum de debut al Revistei Convorbiri Literare și Premiul pentru volum de debut al Revistei Contemporanul. M-a contactat supărat pentru că nimeni nu-i ceruse un punct de vedre, doar se publicaseră aceleași acuzații. Azi și-a dat demisia de la ICR. Și ne-a dat un interviu.

Bani și putere - interviu cu Mirel Taloș

Dan Andronic: S-a scris mult în ultimele zile despre faptul că aţi fost absent în ultimii doi ani din conducerea ICR, deşi eraţi vicepreşedinte Am observat că nimeni nu v-a cerut un punct de vedere. Când am stat de vorbă, ați spus că veți comenta când veți pleca. Astăzi ați demisionat de la ICR. Care este povestea adevărată?

Mirel Taloș: Partea calomnioasă din ce s-a spus este că nu am fost prezent la birou. De ce nu am participat la şedinţe? Pentru că, într-o interpretare tendenţioasă a legii ICR, nu mi-au fost delegate atribuţii. Cu alte cuvinte, am fost privat de posibilitatea de a lucra ceva efectiv, nominal, la ICR. Nu am fost capabil să trec evaluarea intelectuală a domnului Jicman, absolvent de cursuri de management spitalicesc şi, desigur, absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, aparent cel mai bun produs intelectual al PNL. Glumesc când spun că Jicman este cel mai bun produs intelectual al PNL, vă daţi seama. Cred că există oameni de valoare intelectuală în acest partid, probabil ignoraţi.

Colaborarea politică perfectă dintre partidele coaliţiei nu a funcţionat la ICR în sensul în care PSD, partidul care m-a propus, nu a fost interesat de atribuţiile propriului reprezentant în conducerea instituţiei, privându-l de posibilitatea de a participa la generarea de proiecte. Dar, ca să fiu totuşi precis: mi s-a delegat biroul de limba română, într-o apreciere remarcabil de corectă, fiind absolvent de litere. Dar biroul de limba română are trei angajaţi pe când ICR are 140.

Bani și Putere.

Bani și Putere la ICR

Dan Andronic: Ați încercat să stați de vorbă cu cei responsabili din ICR, cu Liviu Jicman sau cu șefii lui pe linie politică?

Mirel Taloș: Situaţia delegării de competențe era cunoscută, dar nu am reuşit să atrag atenţia asupra ei.

Dan Andronic: De unde a plecat atitudinea asta de necooperare între dvs. și președintele ICR Liviu Jicman? Vă reproșați ceva?

Mirel Taloș: Am o idee, doar. Partenera de viaţă a domnului Liviu Jicman, Irina Cornistenu, era angajată ICR când eram preşedinte interimar. Dânsa, se pare, la un moment dat, urmând să nască, nu a intuit că trebuia să depună o cerere de concediu paternal la biroul de resurse umane, nu pe masa portarului. Venit la ICR după excepţională sa carieră culturală, domnul Jicman a găsit de cuviinţă să mă cheme în judecată pentru o sumă consistentă pe care eu i-aş datora-o partenerei domniei sale, pentru că ea nu a ştiut că trebuie să depună o cerere de concediu.

Un moment jenant din istoria ICR

Mirel Taloș: Vă daţi seama la ce nivel de penibil operăm, e şi jenant să vorbim despre asta. De altfel, cred că e unul din motivele importante pentru care dansul şi-a dorit să ajungă preşedintele ICR, respectiv să mă dea în judecată. În cadrul procesului, judecătorul a solicitat actul de naștere al copilului, la invocarea unui posibil conflict de interese, dar acesta nu a fost trimis la instanţă, ceea ce pune substanţiale probleme ontologice, ca în marile telenovele... E ca o mutare a ICR de pe Aleea Alexandru în Ferentari.

Dan Andronic: Este singurul caz?

Mirel Taloș: Nu, mai ales dacă ne uităm şi pe plângerea doamnei Magdalena Zander, fosta consiliera a domnului vicepreşedinte Attila Weinberger, adresată Senatului, în opinia mea complet şocantă. Încurajez conducerea şi comisiile Senatului să-i acorde atenţie, sunt plângeri uman-feminine care nu au totuşi legătura cu armonia politică, în sensul că nu o pot tulbura, dar trebuie cercetate.

Bani și Putere.

Numiri cu iz toxic

Dan Andronic: ICR a devenit în ultimii ani obiectul unor scandaluri repetate, fiind văzut că o trambulină pentru pile politice, pentru oameni care ajung să conducă ambasadele culturale ale României fără să cunoască o limbă străină, sau chiar să aibă legătură cu cultura. Cum s-a ajuns aici?   Mirel Taloș: Am fost preşedinte interimar al ICR doi ani şi jumătate şi pot să vă spun onest ca nu mi s-a cerut nimic din spaţiul politic, de la nici unul din partide. Din motive pe care las analiştii politici să le lămurească, ICR a ajuns într-un contact intim cu politica.

Am ajuns să avem pe faţă un angajat la sediul central al ICR, chiar cu o funcţie de conducere, care este consilier local PNL la sectorul 6, deşi legea ICR, Regulmentul de funcţionare al instituţiei o interzic. Legea 153/2017, care pune ICR alături de MAE la familia ocupaţională diplomaţie, interzice orice fel de implicare politică a personalului, chiar şi numai la nivelul unor declaraţii publice. Iar la nivelul reprezentanțelor, se ştie, capacitatea culturală a fost destul de neglijată. Mulţi dintre cei propuşi nici nu aveau studii culturale, cu alte cuvinte nu s-ar fi calificat pentru un post de simplu expert la ICR.

ICR și numirile ciudate

Dan Andronic: Nu s-a procedat așa mereu?

Mirel Taloș: ...România a trimis director ICR în cea mai mare cultură a lumii un domn care tocmai începuse să ia lecţii de limba germană, declarându-se în fata comisiilor senatului stupefiat de faptul că există substantive care în limba română au genul masculin şi în cea germană genul feminin, sau invers. România, educată desigur, are după cunoştinţele mele circa 300.000 de vorbitori de limba germană. Nu mai dăm alte exemple, se cunosc prea bine, frizează penibilul, penibil care la ICR  a intrat în tencuiala pereţilor, dând toxicitate intelectuală. Le găsim pe tik-tok, pentru arhivă intelectuală a României, o ţară cu o experienţă din ce în ce mai vagă a valorilor.

Audierile pentru posturile din reprezentantele ICR au fost deseori remarcabile prestaţii comice. Iar personajele penibile pun în contexte penibile pe toată lumea din jurul lor. Aici trebuie menţionat faptul că iniţiativa MAE de a crea o comisie care să evalueze propunerile ICR pentru reprezentante a fost de natură să mai stopeze totuşi isteria anticulturală.

Bani și Putere.

Cultura poate fi promovată

Dan Andronic: ICR mai reprezintă un factor de promovare a intereselor culturale ale României, aceea soft power de care toată lumea vorbește și o folosește? Noi, pare că am descoperit doar un nou debușeu pentru pile politice.

Mirel Taloș: În 2019, cu mine preşedinte interimar, ICR a fost țară invitată la Festivalul Europalia şi a organizat cel mai mare eveniment cultural extern din istoria sa: Expoziţia Brâncuşi de la Bozar Bruxelles. Politica de numiri în reprezentante şi lipsa crasă a discernământului intelectual al celor care aprobă proiecte la ICR fac posibilă organizarea de evenimente despre eugenie (mă întreb dacă în momentul aprobării se cunoştea semnificaţia acestui termen) sau a unor concerte cu artişti care cântă vara la terasele de pe litoral.

Aceste rateuri mi se par mult mai grave decât poneiul roz de pe vremuri, o comparație între persoane fiind complet deplasată. Unui excepţional agent de influenţă al României din Marea Britanie, Tessa Dunlop, istoric şi jurnalist BBC, căreia ICR i-a sprijinit în anii anteriori nenumărate proiecte favorabile ţării, i-a fost respins pentru ICR Londra, în luna iulie, un proiect cu costuri de 400 de euro. Cred că acum miza la ICR nu este ce se face, ci cât de mult se pierde până când se pune capăt acestei comedii dramatice, totul pe fondul subfinațării cronice a reprezentanțelor, ca pondere din bugetul ICR. Dar sunt convins că asta nu interesează pe nimeni.

Filialele ICR sunt subfinanțate

Dan Andronic: Care sunt filialele ICR care merg cel mai prost din punctul dumneavoastră de vedere?

Mirel Taloș: În ultimii doi ani nu s-a făcut evaluarea reprezentantelor în comisia comună ICR-MAE, aşa cum cere legea ICR, pentru că ICR nu a iniţiat acest proces firesc. Dar e şi dificil să evaluezi activitatea unor reprezentante care au bugete ridicole, ajungând să facă mai mult evenimente fără finanţare sau să apeleze la diverse autorităţi locale din România să le spijine, prestigiul şi ponderea reprezentantelor în reţelele de institute culturale străine scăzând corespunzataor. În anii anteriori pandemiei, reprezentantele primeau cca doua treimi din bugetul ICR.

În ultimii doi ani reprezentantelor ICR li s-a alocat câte un sfert din bugetul ICR, deşi ele reprezintă în fapt ICR-ul, restul bugetului irosindu-se inutil. În opinia mea, aceasta este efectiv o subminare a unei instituţii create în mulţi ani, care acumulase ştiinţa diplomaţiei culturale şi îşi formase un public şi o reţea de agenţi de influenţă. Anul trecut, deşi cu un buget minim de 12 milioane de lei, la ICR s-au rechiziţionat de către guvern, la rectificarea din noiembrie, 3.7 milioane de lei necheltuiţi. Pentru o asemenea performanţă cred că limba romană nu are un cuvânt corespunzător.

Buget mare, cheltuieli mici

Dan Andronic: Și anul acesta cum s-au cheltuit banii?

Mirel Taloș: Anul acesta bugetul  a revenit la parametrii de dinainte de pandemie, cu o sumă de proiecte de peste douăzeci de milione de lei. Din nou reprezentanțele au primit un sfer, puţin peste un milion de euro din patru milioane şi jumătate, din care li s-a cerut să mai economisească 20%, totul în contextul unei execuţii bugetare de 50% abia în septembrie.

Rectificarea va lua din nou bani dela ICR. Iar reprezentanțele, care au costuri de operare, angajaţi, chirii, utilități, de sute de mii de euro, plătite de MAE, gestionează bugete de 20.000-50.000 euro.  Deşi am atras atenţia asupra acestor lucruri, nu am stârnit nici cel mai mic interes. Dacă nu interesează pe nimeni aceste lucruri, am decis că nu mă mai intereseza nici pe mine.

Bani și Putere.

Programul de traduceri, un succes

Dan Andronic: S-a tot vorbit de sumele mari pe care ICR le-a cheltuit pentru traducerea cărţilor lui Mircea Cărtărescu. Ce e adevărat în asta?

Mirel Taloș: Programul de traduceri a fost unul din marile succese ale ICR. Creat în 2006, el a permis traducerea de carte românească, contemporană şi de patrimoniu, la mari edituri din lume. Dacă până în 2021 se traduceau bine peste 100 de titluri pe sesiune, acum se traduc 50, şi asta după protestele scriitorilor.

Programul a promovat literatura contemporană cu mare succes, şi asta pe bună dreptate, pentru că literatura este, alături de film şi de artă contemporană, unul din domeniile la care suntem competitivi pe piaţa culturală internaţională. Lista de titluri traduse e decisă de jurii, nu este o decizie administrativă a ICR.

Dan Andronic: Ce viitor daţi ICR?

Mirel Taloș: Doar în măsura în care vom putea să-l înviem pe Nicolae Iorga sau pe Titu Maiorescu. Dar, astăzi, fiind şi un pesimist incurabil, cred că în general instituţiile culturale din România sunt lipsite de orizont. Înspre ICR se distinge doar spectacolul unei comedii ambulante. Şi nici asta nu se vede pentru că unul din lucrurile care au dispărut în postmodernitate este tocmai simţul ridicolului.

Bani și Putere.