O nouă lege promulgată de președintele Klaus Iohannis prevede acordarea de sporuri salariale, începând cu luna decembrie, unor categorii de bugetari.
Lucrătorii bugetari din din cadrul ANSVSA şi a unităţilor din subordinea acesteia vor primi un spor la salariu, în baza unui act normativ care tocmai a fost promulgat de președinte. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, 4 noiembrie, un nou act normativ pentru completarea articolului 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Noile modificări sunt aplicabile personalului care își desfășoară activitatea în cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Este vorba despre personalul din cadrul ANSVSA și din unităţile subordonate care nu a avut în plată sporuri în luna decembrie 2019, respectiv pentru personalul nou-încadrat. Acesta va beneficia de sporurile respective, conform legii, începând cu luna decembrie.
Modificarea vizează articolul 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, act normative care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, în lege, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alin. (9), care va avea următorul cuprins:
„Pentru personalul din structura Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, care ocupă funcții și își desfășoară activitatea în condiții ce impun acordarea sporurilor specifice, stabilite potrivit prezentei legi, personal care nu a avut în plată sporuri în luna decembrie 2019, respectiv pentru personalul nou-încadrat, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, se acordă prin raportare la salariul de bază aflat în plată”, se arată în actul normativ promulgat, miercuri, de președintele Klaus Iohannis.
Modificările prevăzute în noul act normativ, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, vor începe să se aplice începând cu luna următoare a intrării în vigoare a acestei legi. Practic, noile sporuri vor fi plătite lucrătorilor din cadrul ANSVSA începând cu luna decembrie a acestui an.