Bangkok, cea mai bună destinaţie de vacanţă

Bangkok, cea mai bună destinaţie de vacanţă

Capitala thailandeză Bangkok a fost votată cel mai bun oraş în ediţia din acest an a unui sondaj, realizat de revista Travel+ Leisure, citat de Reuters. Cititorii revistei au ales şi insula preferată, Galapagos, şi cel mai bun hotel, Singita Sabi Sand, din Africa de Sud. În opinia participanţilor la sondaj, cea mai bună companie aeriană internaţională este Singapore Airlines.

În ceea ce priveşte hotelurile cu preţuri mai mici, Domaine des Hauts de Loire din Franţa a dominat opţiunile participanţilor.

Câştigătorii de anul trecut, oraşul Florenţa şi insula Bali, au căzut pe locurile 5, respectiv 2 anul acesta.

În timp ce Bangkok a "prins" şi anul trecut podiumul, ocupând poziţia a treia, Galapagos a făcut un salt de şapte locuri faţă de clasamentul din 2007.

Ne puteți urmări și pe Google News

Editorul-şef al revistei, Nancy Novogrod, s-a declarat încântată de prezenţa multor destinaţii noi în clasament.

"Peisajele şi sentimentul aventurii au cântărit greu în desemnarea câştigătorilor", a comentat Novogrod.

Liderul de anul trecut la categoria "Cel mai bun hotel", Oberoi Udaivilas din India, a obţinut anul acesta locul patru.

Câştigătorii sondajului realizat on-line, în perioada Ianuarie-Martie, vor fi celebraţi pe 24 iulie, la New York.

(16:15)