Reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) neagă faptul că unele bănci autohtone amână să acorde împrumuturi în această perioadă şi spun că o reducere a ritmului de creditare este cauzată de introducerea noilor norme ale Băncii Naţionale sau de indecizia clienţilor.
„O serie de clienţi de pe piaţa ipotecară au îngheţat aplicaţiile pentru credite şi aşteaptă să vadă dacă obţin un preţ mai bun“, a declarat vicepreşedintele BRD, Petre Bunescu. Pe de altă parte, directorul Direcţiei Supraveghere din Banca Naţională a României (BNR), Nicolae Cinteză, a declarat săptămâna trecută că temperarea creditării ar reprezenta o măsură firească în condiţiile actuale internaţionale.
Preşedintele ARB, Radu Gheţea, consideră însă că „piaţa se va revigora în următoarea perioadă întrucât urmează sfârşitul de an, când creditele de consum au un boom puternic“. Măsuri antizvon
Denigrarea unei bănci ar putea deveni infracţiune penală. Radu Gheţea a declarat, ieri, că a vorbit cu ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, despre posibilitatea introducerii în Codul Penal a unei prevederi care să sancţioneze denigrarea unei instituţii de credit. În ultima perioadă au apărut mai multe zvonuri cum că bănci autohtone s-ar afla în dificultate, pe fondul crizei. Şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avertizat luni că banca centrală ar putea lua măsuri drastice, care pot merge până la ridicarea autorizaţiei de funcţionare a unei instituţii financiare, dacă liderii acesteia lansează zvonuri nereale pe piaţă. Pe de altă parte, gurile rele vorbesc că unele probleme ar putea apărea şi în sistemul bancar românesc.
Standard & Poor’s a revizuit în scădere perspectiva ratingurilor BCR şi a acţionarului majoritar al băncii, Erste Bank, de la „stabil“ la „negativ“, din cauza intensificării riscului de extindere a presiunilor macroeconomice din Europa Centrală şi de Est.
Sergiu Oprescu, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Băncilor: "Amânarea acordării unor credite este cauzată aproape în totalitate de dosare incomplete sau de decizia clienţilor."