Mai întâi a trimis un mail pe adresa redacției în care spunea: „Aș dori să vă aduc la cunoștință cazul meu, în speranța că prezintă interes pentru mediatizare. În calitate de administrator al unei firme înființate în 1996 (Albref SRL), am fost supus unor abuzuri greu de imaginat din partea instituțiilor statului, care au culminat cu declararea forțată a falimentului în beneficiul unui grup infracțional organizat”. Apoi făcea o trecere în revistă a celor ce i s-au întâmplat.

O poveste halucinantă, cum au mai fost destule în „tranziția” noastră fără de sfârșit, care ne-a convins să-l invităm la redacție. A venit și a dezvoltat. E greu de crezut ce i s-a întâmplat, dar are acte care îi susțin cam tot ce spune. Evident că, pentru discuțiile cu reprezentații diverselor instituții, e vorba de cuvântul lui contra cuvântului lor. A plecat înapoi la Brașov.

Am trimis Plângerea pe care a depus-o la DNA Brașov pe 28 aprilie 2017, ce se materializase pe 29 mai același an cu o ordonanță de începere a urmăririi penale, la Unicredit Bank, cu rugămintea să-și spună punctul de vedere. Răspunsul primit, sub semnătura doamnei Ioana Andreea Ursu, communication manager, a fost următorul: „Ca răspuns la solicitarea dumneavoastră pentru un punct de vedere oficial UniCredit Bank, vă pot transmite că: Nu comentăm acțiunile clienților noștri”.

Drept urmare am decis să mergem mai departe. L-am sunat pe Remus Berghezan, care locuiește în Brașov, rugându-l să ne mai trimită câteva documente. Pe lângă documente ne-a remis și povestea scrisă, cu har gazetăresc, sub forma unui articol, sub titlul „Victimele comunismului – a treia generație”. Am decis să publicăm articolul sub semnătura pățitului, Remus Berghezan, cu mențiunea că și celelalte părți implicate vor avea posibilitatea, dacă simt nevoia, să-și spună părerea.

 

Bunicul meu a avut o prăvălie în perioada interbelică, a avut și pământ, fiind un bun gospodar și un om respectat în comuna Țapu, județul Sibiu. Comuniștii i-au luat tot, a trăit trist sub stigmatul de chiabur și a murit la fel.

Tatăl meu a fost un opozant al regimului comunist încă de tânăr, fiind arestat în 1948 și plimbat timp de 10 ani prin cele mai terifiante lagăre de concentrare: Aiud, Gherla, Salcia ș.a. I-au confiscat și lui bunurile, chiar dacă nu avea mare lucru. După 1990, a fost președintele AFDPR Sibiu, dar este în continuare nefericit, la cei 92 ani ai săi, văzând că lupta lor a fost în zadar.

Eu reprezint a treia generație nefericită care a pierdut tot, din cauza comuniștilor și urmașilor acestora, după cum voi prezenta în cele ce urmează.

Fără compromisuri

În 2006 am cumpărat un teren de 5.000 mp în Cristian, județul Brașov, iar în 2007 am obținut prin instanță autorizația de construire a unei hale industriale, după ce primăria locală mi-a refuzat în repetate rânduri acest drept, invocând fel de fel de motive, cu toate că, în prealabil, am obținut cu greu avizele legale în hățișul birocratic binecunoscut.

Motivul pe care toate cunoștințele mele l-au invocat fără nicio ezitare vizavi de piedicile pe care le-am întâmpinat este că „nu am dat șpagă”. M-am convins că aveau dreptate, dar mereu am preferat calea cea grea, fără compromisuri.

Investiția am realizat-o cu ajutorul unui credit bancar. La finalizarea lucrărilor, în 2010, am depus la OCPI Brașov cererea de înscriere în Cartea Funciară, dar această mi-a fost respinsă pe motiv că în urmă avizării noului plan parcelar propus de primărie după finalizarea construcției noastre, parcela de teren și implicit hala, au fost repoziționate (sic!).

Realitatea esta că vecinii noștri, Rompaper, o firmă cu abonament la fonduri europene și credite subvenționate la Exim Bank, s-au intabulat peste terenul nostru și au creat o suprapunere din cauza căreia nu am putut înscrie în Cartea Funciară construcția. Pe lângă aceasta, în spatele terenului nostru se află terenul viceprimarului Dudu George, care mi-a spus explicit, când le-am cerut autorizația de construire, că „nu vă vrem în Cristian”.

De fapt, primăria, condusă de Dragoș Serafim de la PSD, voia că noi să cedăm o suprafață de teren în spate, pentru a crea un drum de acces. Nu am acceptat și, de atunci, am avut nenumărate probleme.

Abia după cinci ani de petiții și procese, în 2015, am reușit să intabulăm construcția legal edificată, timp în care firma a mers bine.

 Vecinul de lângă hală...

Între timp, vecinii noștri s-au dezvoltat extrem de rapid și au achiziționat terenul aflat în partea opusă, până la limita unui bloc de locuințe, dar nu le era de ajuns, astfel că, periodic, Claudiu Puchin, proprietarul Rompaper și fiul lui Marin Puchin, fost primar PSD în Lăcusteni (Vâlcea), aflat în bune relații cu colegul de partid Dragoș Serafim, mă întreba dacă nu-i vând hala care era superioară din toate punctele de vedere celei pe care tocmai o construise. I-am comunicat la început că nu este de vânzare, dar mereu îi întreba pe angajații noștri „cum merge treaba” în speranța că obține informații utile planului de a intra în posesia halei noastre.

În mod surprinzător, în 2016, deși firma Rompaper a avut o creștere fulminantă, au vândut pachetul majoritar către Vrancart SA, firmă controlată de SIF Banat Crișana, contra sumei de 6.500.000 euro, sumă exagerată, care sunt sigur că ascunde o „sifonare de bani” din SIF Banat Crișana, întrucât ca urmare a acestei tranzacții, foștii proprietari și-au vândut până și mașinile personale, erau extrem de stresați și arată și în prezent mai degrabă jalnic, decât proaspeți milionari.

Intervine Vrancart

Tranzacția a fost supravegheată de KPMG la care era angajată soția lui Octavian Avramoiu, unul din membrii boardului SIF Banat Crișana. De altfel, Pavel Avramoiu PAVEL, tatăl lui Octavian, se află în prezent în mijlocul unui scandal legat de falimentarea voită a Companiei Naționale CORESI, iar KPMG este deja suspectată în alte tranzacții dubioase.

 După ce Vrancart a preluat pachetul majoritar de la Rompaper, reprezentații acesteia și-au exprimat fățiș interesul de a cumpără hala noastră și, în acest sens, am purtat atât discuții telefonice cât și corespondență pe email. La diverse intervale de timp, am fost vizitat de Ionel Ciucioi, președintele Vrancart și membru în CA al SIF Banat Crișana, și ulterior de membrii CA Vrancart care doreau să vadă hala.

Relația cu banca s-a deteriorat treptat deși eram cu toate plățile la zi, ne-am trezit cu comisioane aplicate în mod abuziv, evitau să discute cu noi, nu se aproba nimic pentru noi și niciuna din promisiunile făcute nu a fost pusă în aplicare. Am o îndelungă corespondență cu banca care dovedește abuzurile acesteia vizavi de noi, dar rareori am primit un răspuns scris.

Tot în aceeași perioadă, am trimis două notificări către banca finanțatoare Unicredit cu privire la erori de calcul a cuantumului datoriei, soția mea fiind expert contabil, dar și cu privire la eliminarea garanției FNGCIMM care a suplinit lipsa garanțiilor doar pe perioada în care hala nu a fost intabulată și care a devenit inutilă și excesivă în raport cu soldul creditelor, după intabularea halei și luarea acesteia în garanție.

Banca făcea pe surda

Precizez că numai valoarea halei, acoperea la acel moment în proporție de 138% soldul total, conform raportului de evaluare efectuat de evaluatorul autorizat de bancă, deci în urma intabulării devenisem supragarantați prin aportul adus de hală la întregul pachet de garanții, alcătuit din două apartamente, utilaje, stocuri, garanție FNGCIMM etc.

Banca nu a răspuns nici până astăzi celor două notificări transmise și înregistrate la sediul sucursalei Unicredit din Brașov și atunci m-am gândit că ceva nu este în regulă și că ar fi mai bine să vând hala.

Le-am comunicat celor de la Vrancart că sunt dispus să le vând hala la prețul de 750.000 EURO, suma pe care am investit-o, dar după mai multe discuții și contraoferte, mi-au comunicat că nu pot să plătească decât 600.000 euro. La acea dată, am refuzat.

Între timp, pentru pretinse întârzieri la plata, de circa 100.000 lei, în fapt nereale și pentru care nu am primit lămuriri asupra modului de calcul, în februarie 2017 ne-am trezit cu două dosare de executare silită de la bancă, pentru toate creditele ce totalizau 2.000.000 lei, deși niciunul nu ajunsese la maturitate.

 

„Avem noi un client la hală și o să vă cerem falimentul”

Principalul interlocutor din bancă a fost Dragoș Cioara, care m-a avertizat în nenumărate rânduri, dar numai în discuțiile private, că „dacă nu ne înțelegem cu dl Berghezan, ajungeți în stradă”.

Întrucât nu i-am dat nimic, sau mai degrabă în urmă înțelegerii cu VRANCART, înainte de împlinirea celor două luni, mai precis după o lună și jumătate, timp în care banca și-a recuperat peste 80.000 lei din conturile noastre și practic datoria a scăzut sub plafonul de 40.000 lei necesar pentru admiterea insolvenței, în mod neașteptat Unicretit ne-a cerut insolvența, la numai trei zile de la ultima vizită a membrilor CA vrancart și SIF Banat Crișana.

Adică tocmai banca a încălcat înțelegerea și ne-a refuzat dreptul contractual de a rambursa anticipat creditele. Totodată, Dragoș Cioara, fost polițist după cum am aflat de la un angajat Unicredit, mi-a transmis telefonic că „nu sunteți om de înțeles, avem noi un client la hală și o să vă cerem falimentul”, nici mai mai mult nici mai puțin. Evident m-am blocat, înțelegerea căzuse, totul luase o turnură neașteptată.

A două zi dimineață, la prima oră, l-am sunat pe Ionel Ciucioi, președintele Vrancart, să-l întreb când îmi trimite draft-ul contractului de vânzare-cumpărare a halei, dar acesta mi-a comunicat că juriștii lor au văzut că ni s-a deschis insolvență și tranzacția a devenit prea riscantă pentru ei. Interesant este că insolvență apăruse pe portalul just. ro în seară precedentă târziu, în jurul orei 21:00, deci cineva din Vrancart era cu ochii pe portal, așteptând să apară rodul demersurilor făcute.

Aici este de reținut faptul că un martor, angajat în firma noastră, a declarat că încă din prima parte a lui 2016, când nu aveam nicio întârziere, reală sau pretinsă la plata ratelor bancare, a auzit de la vecinii noștri Rompaper că Vrancart vrea „să ne bage în faliment” prin intermediul băncii pentru a pune mâna pe hala noastră.

 Justiția română ia problema în mână

Pentru a nu risca să cădem în derizoriul unui banal conflict comercial între o firmă și o bancă, tranșat de o decizie a instanței pe care un jurnalist nu o poate comenta, situație gravă în ce mă privește, dar totodată posibilă în cazul unei lecturi superficiale, se cuvin următoarele precizări:

La apelul pe care l-am formulat împotriva sentinței de deschidere a insolvenței, chiar judecătoarea desemnată a admis în motivare faptul că suma pe care o datorăm băncii era de numai 100.000 lei și nu de 2.000.000 lei. Cu toate acestea, a admis cererea de deschidere a insolvenței.

Deci, raportat la soluția judecătorului sindic, executarea silită începută cu două luni în urmă pentru 2.000.000 lei a fost prematură și ilegală, nerespectând niciuna din cele două condiții esențiale: certitudinea și exigibilitatea creanței, invocate de avocații noștri fără a fi luate în considerare.

Din cauza acestei erori de judecată, voite sau nu, cei 80.000 lei, încasați între timp de banca, au fost repartizați sub formă de dobânda la 2.000.000 lei, suma neexigibilă, în loc să stingă din suma exigibilă de 100.000 lei, fapt care a făcut ca datoria la momentul deschiderii insolvenței să rămână tot la nivelul celor 100.000 lei.

Dacă am fi avut parte de o judecată dreaptă, dosarul de executare ar fi fost respins sau s-ar fi admis doar pentru 100.000 lei și prin urmare, după plata celor 80.000 lei ar fi rămas la momentul deschiderii insolvenței doar 20.000 lei, sumă aflată sub plafonul legal de 40.000 lei, minimul pentru deschiderea insolvenței. Astfel, pe principiul dominoului și insolvență a fost deschisă nelegal. Interesul băncii însă nu era nici pe departe să recupereze pretinse datorii ci să valorifice în mod fraudulos hala noastră, în beneficiul grupării infracționale, așa cum vom arată în continuare.

 

O armată de jandarmi joacă la intimidare

După numai câteva luni de la deschiderea insolvenței, ne-au deschis și falimentul, așa cum era în plan și după ce am fost presați să ne luăm lucrurile, am fost scoși din perimetru cu ajutorul unei armate de jandarmi, evident în scopul intimidării noastre, iar în spațiul nostru au intrat după numai câteva zile artizanii acestor presiuni făcute asupra băncii, adevărații beneficiari, respectiv firma Vrancart controlată de SIF Banat Crișana, care de mai bine de un an beneficiază de facilitățile noastre. Și iată că întrebarea „Cui bono?” are un răspuns.

Deși am fost reprezentați în justiție de diverși avocați, am pierdut toate procesele împotriva băncii și a lichidatorului desemnat, fapt care mă determina să cred cu tărie că acest grup infracțional a influențat instanțele în favoarea lor.

„Băieții deștepți” sunt tot timpul cu un pas înainte

De altfel, înainte de fiecare termen în instanță, se trecea la următoarea etapă (mă refer la acte de executare silită împotriva noastră) ca și când lucrurile ar fost aranjate și soluția dinainte cunoscută. Ajunsesem chiar să anticipez soluția prin acțiunile premergătoare ale lichidatorului desemnat, firma de „casă” a grupului infracțional, Aktiv Lex Insolvență din Craiova. Știam chiar de la unul din paznicii Rompaper că vom fi evacuați de jandarmi cu mult timp înainte de declararea falimentului.

Practic, nu am avut parte de o judecată echitabilă, ni s-a respins din start și cu vehemență cererea de expertiză contabilă, totul fiind o mascaradă la comandă și intervenția grupării Bîlteanu-Drăgoi-Lakis-Avramoiu, cu sprijinul unor funcționari din bancă și a casei de avocatură „Mocanu și Asociații”, derivată din „Boștină și Asociații”, una din cele mai controversate firme de avocatură din România.

Dacă de la începerea executării silite și până la intrarea în faliment, trec de regulă ani, la noi totul s-a desfășurat extrem de rapid, pe parcursul a câtorva luni.

 

La DNA, faptele ba există, ba nu mai există

În urmă cu doi ani am depus o plângere la DNA, dar aceasta tocmai a fost clasată pe motiv că faptele nu există, deși am prezentat probe solide și mărturii, imediat după ce mi-am angajat un avocat serios, fără a-i lasă posibilitatea să mă apere. Cu ocazia unei convorbiri telefonice avute la începutul cercetărilor, chiar organul de cercetare penală mi-a confirmat că faptele există. De ce s-au schimbat, nu știu.

Am fost evacuați și din apartamente, tot cu jandarmi, fără a ne putea ridică bunurile personale în cele două ore puse la dispoziție și asta bineînțeles ca represalii pentru faptul că le-am făcut plângere penală. A trebuit să achiziționăm atât eu cât și soția bunuri de larg consum pentru traiul de zi cu zi.

Abia după câteva luni ni s-a permis să ne luăm bunurile personale, după un lung șir de corespondențe cu lichidatorul care ne-a cerut facturi pentru a dovedi că bunurile găsite în locuința personale sunt ale noastre...!!!

În prezent au vândut doar unul din apartamente și asta în condițiile în care se putea vinde hala care ar fi acoperit întreagă creanță pretinsă de bancă, dacă banca ar fi dorit într-adevăr să-și recupereze debitele.

Desigur, a fost mai convenabil să o închirieze grupării infracționale până la finalizarea cercetărilor penale, deși nimeni nu a văzut până acum contractul de închiriere.

Mai dă-o încolo de lege a insolvenței!

Pe de altă parte, măsura închirierii după deschiderea falimentului este stranie, întrucât legea insolvenței prevede vânzarea activelor și nu închirierea acestora.

 O conexiune interesantă este legată de hala doamnei Cinzia Furegon, cetățean italian, aflată nu departe de a noastră, care în urmă unei falimentări cel puțin suspecte, a fost cumpărată anul trecut de Rompaper, în urmă unui împrumut de 1.500.000 euro, acordat de Vrancart (!?), conform informațiilor apărute în presă. Lichidator desemnat: aceeași Aktiv Lex Insolvență din Craiova. Valoarea de piață a acesteia ar fi fost peste 3.000.000 euro.

O altă informație, publică din februarie, este că Bîlteanu și Lakis au fost condamnați, în 08.02.2019, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fraude financiare. Cu toate acestea, în mod straniu, SIF Banat Crișana nu s-a constituit parte civilă pentru prejudiciul creat, iar cei doi își continuă nestingherit afacerile.

Dacă despre tatăl lui Bogdan Drăgoi se știe că a fost general al fostei securități, despre tații lui Bîlteanu și Avramoiu putem bănui. În schimb, despre Najib el Lakis se știe că este un libanez influent, foarte probabil cu relații în fosta securitate și în actualele structuri.

Să amintim doar cazul lui Ion Gavrilă Ogăraru, luptătorul din munți care în 1992, a solicitat un credit bancar, dar surpriză, ofițerul de credit era unul din securiștii care l-au anchetat în timpul regimului comunist. Interesante sunt și relatările lui Marius Oprea în cartea să „Moștenitorii Securității” din care rezultă implicarea Securității după 1989 în viață politică, economică și socială și promovarea mitei, șantajului și a obedienței față de cei care au puterea, metehne care au stricat acest popor.

 

În încheiere, aș dori să precizez că pentru relatările de mai sus, dar și pentru alte informații pe care este posibil să le fi omis, dețin probe solide, am nume complete, funcții și documente pe care vi le pot pune la dispoziție.

Remus Berghezan, Brașov, 03.06.2019