PNL, sub conducerea lui Crin Antonescu, începe să confirme teoria lui Nicolas Roussellier: "Liberalii ştiu cel mai bine ce nu vor decât ceea ce îşi doresc"!
Ani de zile n-am crezut în viitorul politic al Partidului Naţional Liberal. Aveam senzaţia că va dispărea sau că va ajunge un partiduleţ, o grupare politică simbolică exact ca în Occident. Unde valorile liberale au fost acceptate de toată lumea, s-au instituţionalizat şi deci nu mai este nevoie de un astfel de program politic. M-am înşelat, pentru că PNL a crescut an de an şi a ajuns în România un partdi puternic, cu valenţe de dreapta. A trecut de pubertate, iar toate grupările liberale s-au unificat: de la social-liberali, la neoliberali, la conservatori… Ca un făcut, PNL a devenit un partid pragmatic care joacă la două capete. În cazul în care jihadul antibăsescian al lui Crin Antonescu va eşua, PNL are alte variante variate. Imediat PNL poate realiza o alianţă – pe principii de dreapta – cu ce va rămâne din PDL. Deci tot în picioare va cădea. Situaţia practic se repetă pentru că, între anii 1938 - 1940, liberalul Gheorghe Tătărăscu era primministru (preşedinte al Consiliului de Miniştri conform titulaturii de atunci) sub Carol al II-lea. Iar PNL, în frunte cu Dinu Brătianu, era în opoziţie! Dacă politica înseamnă arta compromisului, atunci, cu siguranţă, PNL a învăţat această lecţie. Nu ştiu dacă o face în mod voit sau organic, dar joacă bine! Îmi place la nebunie o amintire despre Tudor Arghezi. În 1931, I. G. Duca, şeful PNL, află că un grup de tineri liberali pun la cale o disidenţă şi că vor edita un nou cotidian care va fi condus de Tudor Arghezi. Dialogul şi întâlnirea sunt fabuloase, fiind consemnate de Ovid S. Crohmălniceanu: - Maestre, aud că faceţi o gazetă. - Da, cu nişte băieţi buni, patrioţi. - Dar de ce nu staţi acasă să scrieţi? Aveţi mult de oferit literaturii române. - Nu pot, excelenţă, sunt băieţi buni, patrioţi, care trebuie ajutaţi.
Tăbăcit în luptele politice de pe malurile Dâmboviţei, I. G. Duca a scris pe un bilet o sumă considerabilă şi l-a trimis pe proprietarul de la "Mărţişor" la casieria partidului. "Maestre, staţi acasă şi ocupaţi-vă de poezie". "Aveţi dreptate, excelenţă, dă-i în p... mă-sii de golani!". Fără peniţa acidă a lui Tudor Arghezi disidenţa a eşuat, tinerii liberali liniştindu-se brusc. Nu vi se pare că la fel se negociează şi în viaţa noastră politică? Că scena se repetă la nesfârşit? Cine crede că se negociază doctrine, programe este cel mult un naiv. Totul stă în bani şi în putere. Caragiale este un biet copil faţă de târgurile politice care se fac acum subteran. Vreţi să-mi spuneţi că această gloată, această liotă de politicieni nesătui sunt interesaţi de România? Nicidecum! În momentul în care se văd cu banii în mână sau cu scaunul asigurat, răspund precum Arghezi: "Dă-i în p... mă-sii de golani!"
Recomandările noastre
