Bădălău și Anton se amenință reciproc cu pușcăria

Bădălău și Anton se amenință reciproc cu pușcăria

Președintele organizației județene PNL Giurgiu, Marin Anton, riscă închisoarea sau amendă după ce a l-a acuzat pe senatorul PSD Niculae Bădălău că l-a bătut, sâmbătă seară, la o nuntă

Președintele executiv al PSD, senatorul giurgiuvean Niculae Bădă- lău, a anunțat ieri că va face o plângere pentru „denunț calomnios” împotriva lui Anton. „Nu l-am atins (...) Am trecut pe lângă el, mi-a adresat câteva cuvinte urâte, la care i-am răspuns. Există şi denunţul calomnios, pe care cu siguranţă îl voi face”, a spus Bădălău, la Senat. Contactat de EVZ, el a declarat ieri că nu a depus încă denunțul, dar a insistat că va face acest lucru pentru a-și repara onoarea și reputația în fața acuzațiilor pe care i le aduce Anton.

Marin Anton. FOTO: EVZ

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce riscă pesedistul

IPJ Giurgiu a deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe, precum și pentru amenințare, împotriva lui Niculae Bădălău.

Potrivit art.193 din Codul Penal, „lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

De asemenea, art.206 din Codul Penal, referitoare la amenințare, prevede că „fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării”.

Ce riscă liberalul

„Denunțul calomnios” la care face referire Bădălău a dispărut din legislația penală, însă Codul Penal prevede infracțiunea de „Inducere în eroare a organelor judiciare” (art.268), pentru care Marin Anton va fi acuzat.

Astfel, „sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, iar „producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvâr- şirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani”