Bacalaureat 2022. Luni începe prima probă la Limba română. Ce reguli trebuie să respecte elevii în sala de examen

Bacalaureat 2022. Luni începe prima probă la Limba română. Ce reguli trebuie să respecte elevii în sala de examen Bacalaureat . Sursa foto: Arhiva EVZ

Bacalaureat 2022. Peste 126.000 de elevi din anul terminal de liceu s-au înscris pentru susținerea examenului național de Bacalaureat, în sesiunea iunie - iulie 2022. Prima probă începe luni, 6 iunie, și se va finaliza miercuri, 8 iunie, în această perioadă având loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română a fiecărui elev. Iată programul complet al probelor de Bacalaureat 2022!

Bacalaureat 2022. Încep primele probe de evaluare a competențelor lingvistice și digitale pentru elevii înscriși la „Examenul Maturității”. 126.454 de absolvenți de liceu (111.329 din promoția curentă, 15.125 din promoțiile anterioare) s-au înscris pentru a susține probele de evaluare integral sau parțial, în funcții de rezultatele obținute în sesiunile anterioare, a informat Ministerul Educației, duminică, citat de Agenția Națională de Presă.

Bacalaureat 2022. Începe prima probă la limba română

Bacalaureat 2022. Potrivit calendarului actualizat pentru examenul de Bacalaureat pentru sesiunea iunie – iulie, prima evaluare va avea loc la limba română și va debuta luni, 6 iunie 2022. În cadrul acesteia, elevii vor fi testați în privința competențelor orale de către doi profesori - cel care a predat la clasă și un altul din aceeași unitate de învățământ.

Rezultatele nu se exprimă prin note sau prin calificative admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competență corespunzător, potrivit Ministerului Educației. Dacă elevul va refuza să răspundă, se va considera că nu a susținut proba, care este monitorizată audio și video.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bacalaureat 2022. Calendarul complet al evaluărilor

Bacalaureat 2022. Iată calendarul complet al evaluărilor de la examenul de Bacalaureat 2022:

  • 6 – 8 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A;
  • 8 – 9 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B;
  • 8 – 10 iunie 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D;
  • 13 – 16 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C, astfel: 14 iunie – proba orală de limba engleză / 16 iunie – proba orală de limba engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană, ebraică japoneză, rusă, portugheză, chineză, turcă / 15 iunie – proba de înțelegere text audiat, urmată de proba scrisă;
  • 20 iunie 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă;
  • 21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă;
  • 22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă;
  • 23 iunie 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă;
  • 27 iunie 2022 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00;
  • 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor;
  • 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale.

Bacalaureat 2022. Ce reguli trebuie să respecte elevii

Bacalaureat 2022. Ca în cazul oricărei testări, există o serie de reguli ce trebuie respectate. Candidații care le vor încălca vor fi eliminați din examenul de Bacalaureat 2022. Elevii nu au voie să aibă în sala de evaluare ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, fiind obligați să lase aceste articole în sala de depozitare a obiectelor personale, asigurată de fiecare instituție de învățământ unde se organizează examenul de Bacalaureat 2022.

De asemenea, „se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor”, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul Educației.