Bacalaureat 2014: La Galați, examen de maturitate fără președintele comisiei județene

Bacalaureat 2014: La Galați, examen de maturitate fără președintele comisiei județene

Deși examenele sunt în toi pentru absolvenții ultimei clase de liceu, inspectoarea generală de la Galați, Laura Marin, este absentă. Șefa cea mare a fost chemată la București pentru a depune jurământul la Parlament în calitate de deputat.

În locul său, s-a ocupat ca treburile să meargă bine inspectoarea general-adjunctă Diamanta Bulai, potrivit Vieții libere. 

Bulai a declarat că prima zi a probelor de competenţe de comunicare în limba română a decurs fără incidente neplăcute: "Am avut licee care au preferat să-şi programeze toţi elevii într-o singură zi, prin urmare examenul a durat până seara la ora 20,00, dar şi instituţii unde au fost împărţiţi pe cele trei zile alocate de calendarul bacalaureatului acestei  probe".

Dintre cei 4.018 candidaţi înscrişi la Bacalaureat, doar 3.200 sunt din seria curentă de absolvenţi ai ultimului an de liceu. Aproape 1.500 nu s-au mai înscris la examen, față de 1.000, anul trecut.

Ne puteți urmări și pe Google News

Proba de competențe lingvistice în limba română continuă și mâine.