BAC 2023. Noi autori introduși în programă. Proba la Limba și literatura română, mai grea decât în anii trecuți

BAC 2023. Noi autori introduși în programă. Proba la Limba și literatura română, mai grea decât în anii trecuțiBacalaureat. Sursa foto: arhiva EVZ

BAC 2023. Absolvenții de liceu vor susține, anul acesta, un examen mai greu la proba de Limba și literatura română decât în anul 2021 și 2022. Din vara aceasta, pe programa școlară au reintrat o serie de autori canonici.

Autorul canonic este acel autor original, care a reușit să producă opere de valoare, devenite un etalon în literatura română și internațională. Dacă în anii pandemiei, 2021 și 2022, Ministerul Educației a decis simplificarea programei de Bacalaureat, anul acesta au reintrat operele următorilor autori canonici: Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stănescu și Marin Sorescu. 

Ce se va cere susținătorilor de BAC

Examenul de Bacalaureat la Limba și literatura română, scris și oral, se va concentra pe analiza a cel puțin un fragment din operele literare. Textele pot proveni atât de la autori canonici, cât și de la alți autori studiați. Subiectele vor include și proză narativă, poezie sau dramaturgie, iar programa nu se diferențiază între cei de la REAL și cei de la UMAN.

Cei care susțin proba de BAC vor avea de redactat un eseu structurat, un eseu liber sau un eseu argumentativ, în care să utilizeze conceptele de istorie și teorie literară (perioade, curente literare/culturale, elemente de analiză tematică, structurală și stilistică).

Lista de autori pentru examenul de Bacalaureat 2023:

  • Mihai Eminescu – Luceafărul și Floare albastră
  • Ion Creangă – Povestea lui Harap-Alb
  • Ion Luca Caragiale – O scrisoare pierdută
  • Ioan Slavici – Moara cu noroc
  • George Bacovia – Plumb și Lacustră
  • Mircea Eliade – Maitreyi
  • Lucian Blaga – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
  • Tudor Arghezi – Testament și Flori de Mucigai
  • Ion Barbu – Ryga Crypto și lapona Enigel
  • Mihail Sadoveanu – Hanu Ancuței și Baltagul
  • Liviu Rebreanu – Ion și Pădurea Spânzuraților
  • Camil Petrescu – Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război și Patul lui Procust
  • George Călinescu – Enigma Otiliei
  • Ion Pillat – Aci sosi pe vremuri
  • Nichita Stănescu – Leoaica tânără, iubirea… și În dulcele stil clasic
  • Marin Sorescu – Iona
  • Titu Maiorescu, Costache Negruzzi, Alexandru Lăpușneanu și Eugen Lovinescu

Cerințe la Bac 2023, la Limba română

Subiectul I:

Se va cere redactarea unui eseu bazat pe un fragment din opera unui autor canonic, în care să se prezinte elemente precum tema, viziunea despre lume, particularități de stil sau caracterizarea personajelor, în funcție de cerință.

Subiectul II:

Se cere redactarea un text argumentativ pe o temă dată, precum importanța lecturii sau rolul teatrului în societate. Textul trebuie să fie structurat, să conțină argumente și exemple relevante.

Subiectul III:

Se cere redactarea un text narativ sau descriptiv. Elevii vor trebui să demonstreze abilități de caracterizare a personajelor, descriere a spațiului și de construcție a unei acțiuni coerente. De exemplu, anul trecut, absolvenților de liceu li s-a cerut redactarea unui eseu de 400 de cuvinte în care să prezinte relația dintre două personaje dintr-un basm cult studiat- Harap Alb de Ion Creangă.

 

Ne puteți urmări și pe Google News