Echipa de negociatori a Bruxelles-ului, cu largul concurs al Theresei May, a creat cu bună știință o asemenea încâlceală de condiții, astfel încât Marea Britanie, a cincea economie din lume, să rămână atârnată la căruța UE. Este posibil să cadă în propria capcană.
Acordul de divorț semnat duminică între Uniunea Europeană și Marea Britanie nu rezolvă nimic: Brexitul continuă să rămână în ceață. Ce este mai greu urmează deabia de acum încolo. Documentul trebuie aprobat în Parlamentul de la Londra. Mai exact în Camera Comunelor, Camera Lorzilor neavând altă prerogativă decât să ia notă de acord și să-l ratifice.
Premierul Theresa May încearcă să joace tare, forțând mâna parlamentarilor: „Dacă crede cineva că se mai poate negocia, să afle că nu este cazul. Acordul aflat pe masă este cel mai bun acord posibil, este singurul posibil.”
În evidentă conivență, încercând să reducă la tăcere valul de critici abătut asupra lui May la ea acasă, președintele Comisiei Europene a transmis un mesaj similar parlamentarilor britanici: „Cei care cred că respingând acest acord vor obține unul mai bun, vor fi dezamăgiți în secundele imediat următoare. Este singurul acord posibil.” Apoi a urmat o declarație de amor bâlbâită: „Nu cred că Marea Britanie va fi o țară terță așa cum alte țări terțe sunt țări terțe (sic!). Între noi există o rămășiță de iubire.”
Acasă, Theresa May este criticată din toate părțile, inclusiv în propriul partid. Adepții unei ruperi ferme de UE afirmă că acordul semnat duminică transformă Marea Britanie într-un vasal, fără putință de a se mai elibera de tutela Bruxelles-ului. Militanții pro-UE susțin la rândul lor că acordul reprezintă cea mai proastă soluție, transformând de facto Marea Britanie într-un membru UE de mâna a doua, fără putere de decizie.
Partidul Conservator al Theresei May este profund divizat între eurosceptici și eurofili. Premierul are pe hârtie în Camera Comunelor 314 parlamentari conservatori, dar mulți se opun acordului. De asemenea, cei 10 parlamentari DUP, membri ai coaliției de guvernare, au anunțat că vor vota împotrivă.
Pe de altă parte, nici cei 313 parlamentari ai opoziției nu sunt toți împotriva acordului.
Theresa May are nevoie de o majoritate simplă pentru a trece acordul, adică 320 de voturi, în cazul în care toți parlamentarii participă la scrutinul care va avea probabil loc pe 12 decembrie.
Theresa May își joacă scaunul
Practic, parlamentarii nu vor putea veni cu amendamente pentru a îmbunătăți acordul. UE privește înțelegerea ca pe un pachet. Dacă Londra va încerca să amendeze prevederile care nu-i convin, Bruxelles-ul poate răspunde modificând și el prevederi sensibile, precum situația Gibraltarului sau drepturile de pescuit.
Mai mult, aprobarea de amendamente împotriva guvernului ar echivala cu o pierdere a autorității premierului. Într-o analiză pentru The Guardian, Vernon Bogdanor, profesor de guvernanță la King’s College, arată că May nu s-ar putea duce la Bruxelles spunând: „Parlamentul nu mă sprijină – sunteți amabili să-mi oferiți ceva mai bun?”. UE ar răspunde: „Noi stăm de vorbă doar cu cei care se bucură de legitimitate democratică”.
Respingerea acordului de către Parlamentul britanic ar forța-o pe Theresa May să demisioneze. Alegerea unui nou lider al Partidului Conservator (singurul care poate forma guvernul) poate dura cel puțin o lună, spune Bogdanor, dat fiind că este probabil că vor exista mai mulți candidați. Este chiar posibil să se depășească termenul de Brexit, de 29 martie 2019.
În timpul acesta, Theresa May sau un adjunct al ei vor deține rolul de premier de tranziție, într-o perioadă în care trebuie luate o mulțime de decizii importante. Iar noul prim-ministru, odată instalat, va avea de înfruntat exact aceeași situație ca Theresa May, cu eurosceptici și eurofili confruntându-se pentru motive ireconciliabile.
Un referendum triplu sau o pereche de referendumuri
Mulți dintre parlamentarii Laburiști, aproape toți Liberal De mo crații, toți membrii Partidului Național Scoțian și câțiva conservatori pledează pentru un nou referendum, idee respinsă categoric de May. Organizarea unui plebiscit durează. Legea pentru referendumul din iunie 2016 a fost introdusă în Parlament în mai 2015 și promulgată în decembrie. Aceasta, deoarece Marea Britanie nu dispune de un cadrul legislativ general pentru consultări populare și trebuie să elaboreze o lege specială pentru fiecare plebiscit în parte. Și în acest caz, termenul de 29 martie va fi depășit. Teoretic, UE îl poate prelungi, dar aceasta înseamnă noi negocieri.
O altă problemă este câte opțiuni se vor afla pe buletinul de vot. Un referendum simplu, în care britanicii să aleagă între aprobarea acordului sau rămânerea în UE (ca acum) ar fi inacceptabil pentru parlamentarii eurosceptici, care vor ieșirea din Uniune fără nici un acord. Ar fi nevoie așadar de trei opțiuni: acord, rămânere în UE sau ieșire fără acord.
În această babilonie, cea mai rațională soluție, respectând totodată voința populară exprimată o dată pe această chestiune, este un Brexit fără acord. Care nu ar fi nici pe departe o catastrofă, așa cum încearcă să o prezinte presa „mainstream”. Bogdanor o spune răspicat: „Este suficientă încheierea de acorduri bilaterale în câteva sectoare sensibile pentru a evita haosul”.
Calendarul, dat peste cap
Tratatul de retragere aprobat la summitul UE conține 585 de pagini de măsuri plus o „declarație politică” în care se face o schiță a viitoarelor relații dintre Marea Britanie și Uniune. Mai multe țări europene, îngrijorate de modul în care va fi aplicat acordul, au obținut ca această declarație să fie anexată la document. În ea sunt abordate chestiuni sensibile precum soarta Gibraltarului (la cererea Spaniei) sau zonele de pescuit (la solicitarea Franței). Astfel, Madridul a primit garanții din partea celorlalte membre UE că va beneficia de dreptul de veto în legătură cu orice viitor acord legat de Gibraltar, un teritoriu britanic situat în sudul Peninsulei Iberice, revendicat de Spania.
În ceea ce privește dreptul de pescuit, Franța insistă ca accesul produselor britanice rezultate din pescuit pe piața britanică să fie condiționat de accesul pescarilor europeni în apele britanice.
Potrivit declarației, aceste probleme trebuie rezolvate într-un acord suplimentar care să fie „negociat înainte de sfârșitul perioadei de tranziție” post-Brexit, prevăzută să dureze din 29 martie 2019 până pe 31 decembrie 2020, dar care poate fi prelungită cu până la doi ani. Însă întregul calendar al Brexitului se află acum sub semnul întrebării.